zvonire definitie

2 intrări

20 definiții pentru zvonire

ZVONÍ, zvonesc, vb. IV. 1. Refl. impers. A se răspândi un zvon, a circula vestea; a se scorni. 2. Tranz. A face să sune, să răsune (ceva). ♦ Intranz. (Despre ape, vânt) A susura, a murmura. – Din zvon.
ZVONÍRE, zvoniri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) zvoni. – V. zvoni.
ZVONÍ, zvonesc, vb. IV. 1. Refl. impers. A se răspândi un zvon, a circula vestea; a se scorni. 2. Tranz. A face să sune, să răsune (ceva). ♦ Intranz. (Despre ape, vânt) A susura, a murmura. – Din zvon.
ZVONÍRE, zvoniri, s. f. Faptul de a (se) zvoni. – V. zvoni.
ZVONÍ, zvonesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre vești, știri, vorbe, subiectul gramatical fiind exprimat printr-o propoziție subiectivă) A se răspîndi, a se anunța, a se comunica; a se scorni. îndată s-a zvonit din mocan în mocan pînă la primarele că Nastratin vrea să facă altă rugăminte. SADOVEANU, O. L. 217. Prin sat se zvonește c-ai fi în legătură c-o zînă din pădure. AGÎRBICEANU, S. P. 18. Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. COȘBUC, P. I 144. ◊ Tranz. (Folosit și absolut) A scorni și a răspîndi vești, știri, vorbe. Ochii lumii văd de rău chiar cînd n-ar fi decît bine de văzut, iar gura ei zvonește și pe drept și pe nedrept. GALACTION, O. I 142. Fig. Vești mai mîndre ca-n poveste A zvonit pe frunză vîntul. BENIUC, V. 105. ♦ A se face auzit, a se auzi. Ușor un zbor se zvonește De pasări albe ce freamătă. MACEDONSKI, O. I 158. 2. Tranz. A face să sune, să răsune. Din roze ceruri ciocîrlia Zvonește cîntece semețe, Domnește-n toate veselia. MACEDONSKI, O. I 159. ♦ Intranz. (Despre ape) A susura, a murmura. Apa zvonea domol ca într-o somnie. SADOVEANU, N. P. 34.
ZVONÍRE, zvoniri, s. f. Faptul de a se zvoni; fig. șuier, adiere (de vînt). Apoi reîncepea totuși glasul tăcerii, zvonirea vîntului peste petecele largi de zăpadă netopită, pe ogoare pustii zbîrlite de mușuroaiele de porumb retezat. DUMITRIU, N. 54.
ZVONÍ, zvonesc, vb. IV. 1. Refl. impers. (Despre vești, știri, vorbe) A se răspândi, a se comunica; a se scorni. 2. Tranz. A face să sune, să răsune (ceva). ♦ Intranz. (Despre ape) A susura, a murmura. – Din zvon.
ZVONÍRE, zvoniri, s. f. Faptul de a (se) zvoni; fig. adiere, șuier (de vânt).
zvoní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvonésc, imperf. 3 sg. zvoneá; conj. prez. 3 să zvoneáscă
zvoníre (rar) s. f., g.-d. art. zvonírii; pl. zvoníri
zvoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvonésc, imperf. 3 sg. zvoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. zvoneáscă
zvoníre s. f., g.-d. art. zvonírii; pl. zvoníri
ZVONÍ vb. v. afirma.
ZVONÍ vb. v. bate, clipoci, dăngăni, murmura, suna, susura, șopoti, șopti, șușoti.
A ZVONÍ ~ésc 1. tranz. (obiecte de metal, de sticlă) A face să răsune. 2. intranz. (despre fenomene naturale) A produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a murmura; a fremăta; a șopti. /Din zvon
A SE ZVONÍ pers.3 se ~éște intranz. (despre știri, vorbe) A se răspândi sub formă de zvon. /Din zvon
svonì v. a se răspândi svonul: se svonește că a plecat.
zvonésc v. tr. (d. zvon; sîrb. zvoniti, a suna [v. tr.], rus. zvonitĭ, a suna, a divulga, a zvoni). Daŭ zvon, fac să pornească vestea’n lume. V. refl. Se zvonise că va fi războĭ.
zvoni vb. v. BATE. CLIPOCI. DĂNGĂNI. MURMURA. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. ȘOPTI. ȘUȘOTI.
ZVONI vb. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.)

zvonire dex

Intrare: zvoni
zvoni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: zvonire
zvonire substantiv feminin