zvecuire definitie

2 intrări

13 definiții pentru zvecuire

ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod. – Et. nec.
ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei. – V. zvecui.
ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod. – Et. nec.
ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei. – V. zvecui.
ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza fețele de încălțăminte pe calapod (fixîndu-le în cuie) pentru a le putea lucra; a trage pe calapod.
ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui; tragere pe calapod.
ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod.
ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui.
zvecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvecuiásc, imperf. 3 sg. zvecuiá; conj. prez. 3 să zvecuiáscă
zvecuíre s. f., g.-d. art. zvecuírii; pl. zvecuíri
zvecuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvecuiésc, imperf. 3 sg. zvecuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zvecuiáscă
zvecuíre s. f., g.-d. art. zvecuírii; pl. zvecuíri
A ZVECUÍ ~iésc tranz. (fețe de încălțăminte) A trage pe calapod. /Orig. nec.

zvecuire dex

Intrare: zvecui
zvecui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: zvecuire
zvecuire substantiv feminin