zvântat definitie

27 definiții pentru zvântat

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca lacrimile, ochii, obrajii. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.
ZVÂNTÁT1 s. n. Faptul de a (se) zvânta. – V. zvânta.
ZVÂNTÁT2, -Ă, zvântați, -te, adj. Uscat numai în parte, de obicei la vânt sau la soare; zbicit. – V. zvânta.
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare.
ZVÂNTÁT1 s. n. Acțiunea de a (se) zvânta și rezultatul ei. – V. zvânta.
ZVÂNTÁT2, -Ă, zvântați, -te, adj. Uscat numai în parte, de obicei la vânt sau la soare; zbicit. – V. zvânta.
ZVÎNTÁT1 s. n. Acțiunea de a zvînta.
ZVÎNTÁT2, -Ă, zvîntați, -te, adj. Uscat puțin (după ce a fost udat sau umezit, v. zbicit); (despre alimente) deshidratat, uscat (la vînt sau la soare) pentru a fi conservat. Pornim spre Cucuieți pe o cărăruie zvîntată. SADOVEANU, O. VIII 202. Măi Țîlică, ia vezi de vro două brazde zvîntate, să facem un așternut pentru dumnealui. HOGAȘ, M. N. 66. Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele și dau peste o cutie cu țîri zvîntați ce-i luasem la drum. ALECSANDRI, T. I 310. [Carnea] sub formă de pastramă, adecă zvîntată de toate sucurile ei. I. IONESCU, M. 203.
ZVÎNTÍ, zvînt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală, a usca puțin; a zbici. [Vîntul] năvălea furtunos pe cîte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvîntînd noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvîntat. PAMFILE, I. C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvîntat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lîngă garduri s-a zvîntat pămîntul. TOPÎRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvîntat De sîngele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las’să plouă!... Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvînta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, cînd el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvîntă-n loc de cîrpă, Mîneca de la cămașă. COȘBUC, P. I 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gind care-i zvîntă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, S. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bîntuirile cumplite ale turcilor... ce zvîntau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvîntă. ▭ Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvîntă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvîntă. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mina pe însuși armele turcilor, deteră în păgîni de-i zvîntară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvîntă, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvînta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvînt! Vă sparg capetele... Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit)-A ridica, a zvîrli în sus. Guvernul să îndeasă... ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvînte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvîntez (ALECSANDRI, O. 176).
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici. ♦ Tranz. A șterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Deteră în păgâni de-i zvântară (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secătui (prin jafuri, furturi). ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Bea de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.
ZVÂNTÁT1 s. n. Acțiunea de a (se) zvânta (1).
ZVÂNTÁT2, -Ă, zvântați, -te, adj. Uscat ușor la vânt sau la soare; zbicit. – V. zvânta.
zvântá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. zvânți, 3 zvấntă; conj. prez. 3 să zvấnte
zvântát s. n.,
zvântá vb., ind. prez. 1 sg. zvânt / zvântéz, 3 sg. zvântă; conj. prez. 3 sg. și pl. zvânte
zvântát s. n.
zvântát adj. m., pl. zvântáți; f. sg. zvântátă, pl. zvântáte
ZVÂNTÁ vb. 1. v. usca. 2. v. nimici.
ZVÂNTÁ vb. v. descărca, deșerta, goli, snopi, stâlci.
ZVÂNTÁT adj. v. uscat.
A ZVÂNTÁ zvânt tranz. 1) A face să se zvânte; a zbici. 2) fig. A face să nu mai existe; a șterge de pe fața pământului; a nimici; a distruge; a prăpădi. ◊ ~ în bătaie (sau bătăi) pe cineva a bate foarte tare pe cineva. Bea de zvântă bea foarte mult. 3) A face să nu mai dispună de ceva; a secătui; a slei. ~ de bani. [Și. zvântez] /<lat. exventare
A SE ZVÂNTÁ mă zvânt intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /<lat. exventare
svântà v. 1. a usca la vânt: lanul ce ’n soare se svântează fumegând AL.; 2. a seca: plânse de li se svânta lacrimile Isp.; 3. fig. a strica, a prăpădi: iepele asvârliau din copite de svântau unde loviau ISP. [Laț. *EXVENTARE (din VENTUS)].
zvînt și -éz, a v. tr. (d. vînt saŭ lat. eventare, pop. *ex-ventare; it. sventare, pv. esventar, fr. éventer. V. avînt 2). Usuc puțin la vînt: drumu, rufele s’aŭ maĭ zvîntat. Fig. Potopesc, nimicesc, prăpădesc: bețivanu zvînta butoaĭele, l-a bătut de l-a zvîntat! V. ujujesc.
zvînta vb. v. DESCĂRCA. DEȘERTA. GOLI. SNOPI. STÎLCI.
ZVÎNTA vb. 1. a se usca, a se zbici, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a sfărîma, a zdrobi, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.)
ZVÎNTAT adj. uscat, zbicit. (Rufe ~.)

zvântat dex

Intrare: zvântat (adj.)
zvântat 1 adj. adjectiv
Intrare: zvânta
zvânta 1 1 -nt conjugarea I grupa I verb
zvânta 2 1 -ntez conjugarea a II-a grupa I verb
Intrare: zvântat (s.n.)
zvântat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular