ZVÂRCOLITÚRĂ, zvârcolituri, s. f. (Reg.) Zvârcolire. – Zvârcoli + suf. -tură.

ZVÂRCOLITÚRĂ, zvârcolituri, s. f. Zvârcolire. – Zvârcoli + suf. -tură.

ZVÎRCOLITÚRĂ, zvîrcolituri, s. f. Zvîrcolire (1). Vai de somnul care mă fură, căci într-o zvîrcolitură o duc... pînă la răsăritul soarelui. La TDRG. [Un balaur] din zvîrcolituri mă-mpunge. TEODORESCU, P. P. 685.

ZVÂRCOLITÚRĂ, zvârcolituri, s. f. Zvârcolire. – Din zvârcoli + suf. -(i)tură.

zvârcolitúră (reg.) s. f., g.-d. art. zvârcolitúrii; pl. zvârcolitúri

zvârcolitúră s. f., g.-d. art. zvârcolitúrii; pl. zvârcolitúri

ZVÂRCOLITÚRĂ s. v. zbatere.

zvîrcolitúră f., pl. ĭ. Zvîrcoleală.

ZVÎRCOLITURĂ s. zbatere, zvîrcoleală, zvîrcolire. (~ peștelui în năvod.)