ZVÂRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. 1. A se zbate, a face mișcări spasmodice (de durere). ♦ A se întoarce (în așternut) de pe o parte pe alta (de neliniște); p. ext. a se învârti încoace și încolo de neastâmpăr; a nu-și găsi locul. 2. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a se frământa sufletește. – Cf. bg. vărgaljam.

ZVÂRCOLÍRE, zvârcoliri, s. f. Faptul de a se zvârcoli; mișcare spasmodică; agitare, frământare, zvârcolitură. – V. zvârcoli.

ZVÂRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. 1. A se zbate, a face mișcări spasmodice (de durere). ♦ A se întoarce (în așternut) de pe o parte pe alta (de neliniște); p. ext. a se învârti încoace și încolo de neastâmpăr; a nu-și găsi locul. 2. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a se frământa sufletește. – Cf. bg. vărgaljam.

ZVÂRCOLÍRE, zvârcoliri, s. f. Faptul de a se zvârcoli; mișcare spasmodică; agitare, frământare, zvârcolitură. – V. zvârcoli.

SVILCOLÍ vb. IV. v. zvîrcoli.

SVILCOLÍ vb. IV v. zvîrcoli.

VÎRCOLÍ vb. IV v. zvîrcoli.

ZVÎRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. A se zbate, a face mișcări spasmodice. începură să se împiedice de trupuri căzute, unele înțepenite, altele care încă se zvîrcoleau. PAS, Z. IV 86. Capul cerbului, zvîrcolindu-se dureros, striga cu jale. CREANGĂ, P. 226. ◊ Fig. [Fagii] se zvîrcoleau în suflarea vîntului, își făceau semne unul altuia cu crengile. DUMITRIU, N. 187. Limbile de flăcări țîșneau, se zvîrcoleau, se împleteau neîncetat ca niște șerpi. REBREANU, R. II 105. Deodată, ca un șarpe de foc se zvîrcolește în nori, ș-un tunet groaznic zguduie cuprinsul. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. (Tranz.) Sălciile își zvîrcoleau frunzișul deasupra apei. C. PETRESCU, S. 28. ♦ A se răsuci (în așternut), a se întoarce de pe o parte pe alta fără a-și găsi locul (din cauza unei stări fizice sau psihice chinuitoare). Se zvîrcoli neliniștită. Îi era prea cald cu atîtea pături. DUMITRIU, N. 134. Toată noaptea a vorbit într-aiurea și te-a chemat. Toată noaptea s-a zvîrcolit în pînzele patului. GALACTION, O. I 77. În arșița cea dogoritoare a zilei văzu aproape de pădure un țințar zvîrcolindu-se în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, N. 19. Fig. Ideea se zvîrcolea în sufletul lui, dar nu izbutea să se înfăptuiască pe hîrtie. REBREANU, I. 103. Tot ținutul s-a zvîrcolit într-o năvală de vești, care de care mai năbădăioasă. POPA, V. 187. ♦ A se frămînta, a se zbuciuma, a se agita. Grecul se zvîrcolea de ciudă; dar n-avea ce face. CONTEMPORANUL, VII 117. ♦ A se mișca cu vioiciune încoace și încolo. Erau unsprezece bursucei, cari se zvîrcoleau, chițăind. subt ugerul mamei. ODOBESCU, S. III 42. – Variante: zvîrgolí (SBIERA, P. 82), vîrcolí (GANE, N. II 67), svilcolí (NEGRUZZI, S. II 165) vb. IV.

ZVÎRCOLÍRE, zvîrcoliri, s. f. Faptul de a se zvîrcoli. Mișcare bruscă și spasmodică, pricinuită de o durere puternică; zbatere. Iar generosul sînge din vine i se-mparte în lungi șiroaie care roșesc al său vestmînt Și capul i se zbate în zvîrcoliri deșarte. MACEDONSKI, O. I 255. Păzitorii norocului auzi urletul și zvîrcolirea balaurilor, și ieși să-l întîmpine la poartă. ȘEZ. IX 114. 2. Fig. Agitare, frămîntare. De unde eram, am văzut lămurit zvîrcolirea luptei. SADOVEANU, P. S. 136. Îi era somn, rîvnea să doarmă, dar, cu cît încerca să-și mulcomească zvîrcolirile sufletului, cu atît gîndurile izvorau mai furtunoase. REBREANU, P. S. 164.

ZVÎRGOLÍ vb. IV. v. zvîrcoli.

ZVÂRCOLÍ, zvârcolesc, vb. IV. Refl. 1. A se zbate, a face mișcări spasmodice. ♦ A se întoarce (în așternut) de pe o parte pe alta (de neliniște); p. ext. a se învârti încoace și încolo (de neastâmpăr); a nu-și găsi locul. 2. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a se frământa. – Comp. bg. vărgaljam.

ZVÂRCOLÍRE, zvârcoliri, s. f. Faptul de a se zvârcoli; mișcare spasmodică; agitare, frământare.

zvârcolí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. se zvârcolésc, imperf. 3 sg. se zvârcoleá; conj. prez. 3 să se zvârcoleáscă

zvârcolíre s. f., g.-d. art. zvârcolírii; pl. zvârcolíri

zvârcolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvârcolésc, imperf. 3 sg. zvârcoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. zvârcoleáscă

zvârcolíre s. f., g.-d. art. zvârcolírii; pl. zvârcolíri

ZVÂRCOLÍ vb. 1. v. zbate. 2. a se perpeli, a se zbate, a se zbuciuma. (Se ~ din cauza durerilor.) 3. v. tăvăli. 4. v. foi. 5. v. agita. 6. a se frământa, a se zbate, a se zbuciuma, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.)

ZVÂRCOLÍRE s. 1. v. zbatere. 2. v. tăvălire.

A SE ZVÂRCOLÍ mă ~ésc intranz. 1) A face mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate; a se smuci. 2) A se răsuci în așternut de neliniște. 3) A se mișca încolo și încoace (de neastâmpăr); a nu sta locului; a se frământa; a se agita. 4) fig. A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se neliniști; a se zbuciuma; a se îngrijora; a se frământa. /<bulg. vărgaljan

svârcolì v. a se suci, a se sbate de durere: se svârcolește ca un șarpe. [Cf. slovean SVRĬETI, a suci, și ocol (cf. rotocol)].

svârcolire f. 1. încolăciturâ; 2. convulsiune.

vârcolì v. a se svârcoli; se vârcolia în brațele mele NEGR. [Tras din vârcol, învârtejire: origină necunoscută].

vîrcolésc, V. zvîrcolesc.

zvîrcolésc și (nord) vîrc- (mă) v. refl. (d. vîrcol. Cp. și cu ung. vergödni, a. î.). Mă zbat, mă răsucesc de durere orĭ ca să scap de unde-s prins. În Trans. și zvîrg-, la Dos. vîrg-.

ZVÎRCOLI vb. 1. a se zbate. (Peștele se ~ în năvod.) 2. a se perpeli, a se zbate, a se zbuciuma. (Se ~ din cauza durerilor.) 3. a se tăvăli. (Cîinele se ~ în iarbă.) 4. a se foi, a se perpeli, a se răsuci, a se suci, (prin Olt.) a se scîrciumi. (Nu te mai ~ atîta!) 5. a se agita, a se frămînta, a se neliniști, a se zbuciuma, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (De ce te ~ în mod inutil?) 6. a se frămînta, a se zbate, a se zbuciuma, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.)

ZVÎRCOLIRE s. 1. zbatere, zvîrcoleală, zvîrcolitură. (~ peștelui în năvod.) 2. tăvălire. (~ cuiva pe jos de durere.)