zvânturat definitie

2 intrări

19 definiții pentru zvânturat

ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat, zvânturatic. ♦ (Substantivat; înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura.
ZVÂNTURÁ, zvấntur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vântura.
ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit, aiurit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat, zvânturatic. ♦ (Substantivat; înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura.
ZVÎNTURÁT, -Ă, zvînturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic, zvăpăiat. Împotriva acestui fecior zvînturat al mazilului Antonie sînt și alte pîri. Stăpînul nostru l-a mai certat o dată pentru nebuniile lui. SADOVEANU, Z. C. 282. Alexandru ducea viață zvînturată de boier tînăr. id. P. 34. ♦ (Substantivat) Om flușturatic; p. ext. aventurier, vîntură-țară; pribeag. Un zvînturat! un englez care nu-i pasă nici de el, nici de treizeci de oameni ce-l însoțesc! La TDRG. La provocări sumețe de-un soi de zvînturat, Arunc disprețul. ALECSANDRI, T. II 81. Eu, un pribeag din lume, un zvînturat străin, în casa ta mănoasă căzut chiar din senin multă lume călcat-am, pribegind. ALECSANDRI, T. II 67.
ZVÂNTURÁT, -Ă, zvânturați, -te, adj. Ușuratic, flușturatic, nesocotit; p. ext. zburdalnic; zvăpăiat. ♦ (Substantivat, înv.) Aventurier; pribeag. – V. zvântura[1].[1]
zvânturá (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se zvấntură
zvânturá vb., ind. prez. 1 sg. zvântur, 3 sg. și pl. zvântură
ZVÂNTURÁT adj. 1. v. neserios. 2. v. zburdalnic.
ZVÂNTURÁT s. v. aventurier.
A SE ZVÂNTURÁ mă zvântur intranz. fam. A umbla (fără rost) dintr-un loc în altul. /Orig. nec.
ZVÂNTURÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care privește totul cu ușurință; lipsit de seriozitate; ușuratic. 2) (mai ales despre copii) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; neastâmpărat; zburdalnic; zvăpăiat; zbanghiu. 3) Care este înclinat spre aventuri; căruia îi plac aventurile. /v. a se zvântura
svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].
svânturat a. și m. aventurier: o mică oaste de svânturați AL.
vînturát, -ă adj. Care s’a vînturat pin lume, aventurier, haĭmana, nestatornic. Fig. Zvăpăĭat, nestatornic. – Și zv-.
zvî́ntur (mă), a v. refl. (d. vîntur saŭ d. lat. *ex-ventŭlare). Mă vîntur pin lume.
zvînturát(ic), V. vînturatic.
zvînturat s. v. AVENTURIER.
ZVÎNTURAT adj. 1. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vînturatic, zvînturatic, (livr.) futil, (pop.) spulberatic, (reg.) zărpălatic, zburatic, zburdalnic, (Mold.) sprințar, zbrehui, (înv.) vînturos. (Un bărbat ~.) drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.)

zvânturat dex

Intrare: zvânturat
zvânturat adjectiv
Intrare: zvântura
zvântura conjugarea I grupa I verb reflexiv