zuvelcare definitie

2 intrări

17 definiții pentru zuvelcare

SUFLECÁ, suflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Lat. *subfollicare.
SUFLECÁ, súflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Din lat. *subfollicare.
SUFLECÁ, súflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci, a răsfrînge mînecile sau poalele unui obiect de îmbrăcăminte (pentru a se feri de apă sau a fi mai liber în mișcări); a sumete. Își suflecă tata mînecele, începe să taie copacii de la rădăcină. STANCU, D. 142. Își suflecă mînecele, ațîță focul și s-apucă de făcut bucate. CREANGĂ, P. 29. ◊ (Rar, prin analogie) Altu-și suflecă musteața pentru rumîna-i vecină. CONTEMPORANUL, v 428. ◊ Refl. (Despre persoane care își sumet mînecile) Cînd se înălța zvonul cel mare al ieșirii roiului, se sufleca, își vîra mînile și obrazul în apă rece și dădea fuga după roiniță. SADOVEANU, P. M. 50. – Variante: (regional) suflicá (ȘEZ. III 5), sufulcá (DAN, U. 78, BIBICESCU, P. P. 293) vb. I.
SUFLICÁ vb. I v. sufleca.
SUFULCÁ vb. I v. sufleca.
suflecá (a ~) (su-fle-) vb., ind. prez. 3 súflecă
suflecá vb. (sil. -fle-), ind. prez. 1 sg. súflec, 3 sg. și pl. súflecă; conj. prez. 3 sg. și pl. súflece
SUFLECÁ vb. a îndoi, a răsfrânge, a ridica, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mânecile cămășii.)
A sufleca ≠ a desufleca
suflecá (-c, át), vb. – A îndoi mînecile sau poalele, a sumete. – Der. Mold. supleca, suplica, Maram. suflucat, Trans. sufulcat, suvulcat, Munt., Olt., suvelcat, zuvelcat. Origine incertă. Der. admisă în general din lat. *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” < fǒllis (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Pușcariu 1678; REW 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, cf. înfulica. – Der. din lat. supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott it., X, 7, 467; G. Meyer, IF, III, 72; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, cf. dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl < pl. Var. suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Mold., ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele var. indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, v. aici (Giuglea, LL, II, 54, derivă suvulca din lat. *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, cf. sumete „a sufleca” față de sp. someter. După Iordan, ZRPh., XVII, 717 (cf. REW 8432), din lat. suffulcῑre.
A SUFLECÁ súflec tranz. (marginile îmbrăcămintei) A îndoi în sus (pentru protecție sau comoditate); a sumete. ~ pantalonii. [Sil. su-fle-] /<lat. suffolicare
A SE SUFLECÁ mă súflec intranz. (despre persoane) A-și sufleca marginile îmbrăcămintei. /<lat. suffolicare
suflecà v. a ridica îndoind: a-și sufleca mânecile. [Și sufulcà: dintr’un lat. *SUFFOLLICARE, a face asemenea unei foale].
súflec și (Mold. sud) súplic, a -ecá v. tr. (lat. súp-plico, -plicáre, a pleca dedesupt. V. plec, plic). îndoi marginea mîniciĭ orĭ a pantalonilor saŭ poalele uneĭ mantale orĭ ale uneĭ rochiĭ ca să evit murdărirea: cu mînicile suflecate (GrN. 299). – Part. și suflucat (Maram.), sufulcat (Trans.) și suvulcat. Și zuvelcat (din *sufelcat, infl. de zuvelcă, zavelcă). V. sumet.
sufúlc, V. suflec.
zuvélc v. tr. V. sufulc.
SUFLECA vb. a îndoi, a răsfrînge, a ridica, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mînecile cămășii.)

zuvelcare dex

Intrare: zuvelcare
zuvelcare infinitiv lung
Intrare: sufleca
suflica tranzitiv conjugarea I grupa I verb
sufulca tranzitiv conjugarea I grupa I verb
zuvelca verb grupa I conjugarea I tranzitiv
sufleca conjugarea I grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: su-fle-ca