zurgălău definitie

16 definiții pentru zurgălău

ZURGĂLẮU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere; clopoțel. – Cf. magh. zörogeni.
ZURGĂLẮU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere; clopoțel. – Cf. magh. zörögni.
ZURGALẮU s. m. v. zurgălău.
ZURGĂLẮU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Clopoțel în forma unui mic glob de metal cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere. Zurgălăii sună mărunt, împrăștiind în întinderi clinchete argintii. SADOVEANU, O. VII 332. A oprit la poartă o sanie mică de fier și piele lăcuită, cu caii cu zurgălăi la gît. CAMIL PETRESCU, O. I 357. În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. ALECSANDRI, P. A. 112. – Variantă: zurgalău (LESNEA, A. 77, VLAHUȚĂ, la TDRG s. m.
ZURGALẮU s. m. v. zurgălău.
ZURGĂLẮU, zurgălăi, s. m. Clopoțel de forma unui mic glob de alamă, cu una sau mai multe găurele în corpul lui și cu o bilă în interior, care sună la atingere sau prin agitare. [Var.: zurgalắu s. m.] – Comp. magh. zörgeni.
zurgălắu s. m., art. zurgălắul; pl. zurgălắi, art. zurgălăíi
zurgălău s. m., art. zurgălăul; pl. zurgălăi, art. zurgălăii
ZURGĂLĂU s. clopoțel, (rar) zdrăngănel. (Cai cu ~i.)
ZURGALẮU s. m. v. zurgălău. [și DLRLC]
zurgălắu (-ắi), s. m. – Clopoțel. – Var. zurgalău. Probabil în legătură cu mag. zörgeni „a bate talanga” (Cihac, II, 540); totuși cf. zurgăi, vb. (a bălăngăni), pe care Tiktin îl consideră der. de la zurgălău, și care pare mai curînd var. a lui zurui, zornăi.
ZURGĂLẮU ~i m. mai ales la pl. Clopoțel de metal, de formă sferică, cu găurele și cu o bilă înăuntru, care sună când este mișcat. /cf. ung. zörögni
zurgalău n. pl. Mold. clopoțel la gâtul vitelor. [Tras din ung. ZÖRGELNI, a zornăi].
zurgalắŭ și -ălắŭ m. (ung. zörgölö, care mormăĭe, zòrgòlòdni, a mormăi. V. zornăĭ). Clopoțel de tinichea compus din doŭă căpăcele concave îmbucate dintre care cel de jos are o deschizătură și care sună cînd se rostogolește o bobiță care e închisă în el. Sînt și zurgalăĭ dintr’o singură bucată turnațĭ ca și clopotele. Se întrebuințează la gîtu cailor înhămațĭ la sanie, la steaŭa cu care umblă băĭețiĭ la Crăcĭun, la picĭoarele călușarilor, care joacă jocurĭ cadențate (bătuta, Banu Mărăcine ș. a.).
ZURGĂLĂU[1] s. clopoțel, (rar) zdrăngănel. (Cai cu ~i.)
sanie cu zurgălăi expr. (deț.) lanțuri cu bile, cu care este legat deținutul.

zurgălău dex

Intrare: zurgălău
zurgălău substantiv masculin
zurgalău substantiv masculin