zugruma definitie

15 definiții pentru zugruma

SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strînge (pe cineva) de gît (pentru a-l omorî prin sufocare); a gîtui. V. strangula. Stăi! stăi! tu mi-ai răpit viața și liniștea... voi să te sugrum... BOLINTINEANU, O. 344. Care părinte cu inimă de părinte și-a sugrumat copiii pentru că nu s-au născut frumoși și mintoși precum ar fi dorit el să se nască? BOLLIAC, O. 58. ◊ Absol. Puțin, și dorobanții un alt țigan găsiră, L-aduseră în bice și-n bice îl siliră Să-nvețe-a sugruma. BOLLIAC, O. 201. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ♦ Fig. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A strînge prea tare corpul, împiedicînd mișcările, respirația. Gulerul acesta mă sugrumă. ▭ Omul se căută în buzunarele vestei negre care-i sugruma burta. DUMITRIU, B. F. 49. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. Căldura... îți usucă podul gurii, te sugrumă. REBREANU, I. 10. ◊ (Metaforic) Cînd e acasă, o sugrumă tăcerea și ar vrea să fie în stradă. C. PETRESCU, C. V. 261. Așa se gîndea adeseori Radu... năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, N. 14. 3. Tranz. (Cu privire la acțiuni, la manifestări ale omului) A înăbuși cu violență, a reprima, a stîrpi de la început, a gîtui (2). Un conducător care sugrumă critica... nu poate conta nici pe încrederea partidului, nici pe încrederea maselor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 49. Cîntecul meu nimeni n-o să-l sugrume. TULBURE, V. R. 29. ◊ Refl. pas. Dascălul Iov avea în el pornirea aceasta de dărnicie, care se sugruma îndată ce era vorba s-o prefacă în fapte. SADOVEANU, P. M. 18. 4. Refl. (Despre lanțuri sau sfori) A se strînge, a se răsuci, a se înnoda. Lanțul se sugrumă lesne, adică face noduri. TRIGONOMETRIA 115. ♦ (Despre grupuri compacte de ființe) A se strînge într-o formație îngustă. Pe podețul din fața casei lui Geambașu, mulțimea se sugrumă și apoi se lărgi iar în curte. DUMITRIU, N. 64. – Variantă: (regional) zugrumá (REBREANU, R. II 110, DUNĂREANU, N. 202, ȘEZ. II 138) vb. I.
ZUGRUMÁ, zugrúm, vb. I. Tranz. v. sugruma.
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumá vb. (sil. -gru-), ind. prez. 1 sg. sugrúm, 3 sg. și pl. sugrúmă; conj. prez. 3 sg. și pl. sugrúme
SUGRUMÁ vb. 1. a gâtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tâlharul l-a ~.) 2. v. asfixia. 3. v. îngusta.
SUGRUMÁ vb. v. înăbuși, reprima.
A SUGRUMÁ sugrúm tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a strangula. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a strangula. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a strangula. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere insuportabilă; a strangula. ~ presa. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]
A SE SUGRUMÁ mă sugrúm intranz. 1) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se strangula. 2) (despre persoane) A pierde pentru un moment respirația; a se strangula. ~ de râs. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]
sugrumà v. 1. a strânge de gât; 2. fig. a năbuși: a sugruma o răscoală.
sugrúm, a -á v. tr. (d. supt, sub- și grumaz, ca și su-guș). Gîtuĭ, strîng de gît. Fig. Înăduș, reprim: a sugruma o răscoală. – Și zugrum (est).
zugrúm, V. sugrum.
sugruma vb. v. ÎNĂBUȘI. REPRIMA.
SUGRUMA vb. 1. a gîtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a (se) asfixia, a (se) înăbuși, a (se) îneca, a (se) sufoca, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 3. a se gîtui, a se îngusta, a se strîmta, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

zugruma dex

Intrare: sugruma
sugruma conjugarea I grupa I verb
  • silabisire: su-gru-ma
zugruma conjugarea I grupa I verb