ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii. – Zor2 + suf. -năi.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zăngăni, a zurui, a zorzoi. ◊ Tranz. Își zornăie pintenii. – Zor2 + suf. -năi.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomotul caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele; zornăială, zornăitură, zornet. – V. zornăi.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă, de os etc.) A produce un sunet caracteristic prin lovire, ciocnire, rostogolire; a răsuna. V. zăngăni, zdrăngăni. Zornăiau galbenii cînd sălta, în zbucium, hora. STANCU, D. 7. Zarurile zornăiau pe masă. CĂLINESCU, E.O. I 25. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. Din buzunarele jiletcei atîrnau de o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei și peceți mulțime. GHICA, S. 502. Și podu cînd trecea, Podu că zornăia. TEODORESCU, P. P. 424. ♦ (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepoziția din) A face să răsune (lovind, ciocnind, etc.) ȘI din pinteni zornăind Să încing o săbioară. TEODORESCU, P. P. 300. ◊ (Fig.) Zornăie din salbe neliniștea livezii. LESNEA, A. 42. ◊ Tranz. Vedeai că-și dă și alte aere cu tine, zornăindu-și banii în buzunar. PAS, Z. I 255. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc. VLAHUȚĂ, O. A. III 41.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Acțiunea de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte (mai ales de metal) cînd se lovesc sau se ciocnesc între ele. A intrat, a trîntit ușa și în urmă-i s-a auzit pînă departe, deslușit, zornăitul zăvoarelor ferecate. GALAN, Z. R. 208. Sună zornăit de zale. COȘBUC, P. II 112. Dar ce zgomot e afară? Un zornăit de pinteni, de săbii. VLAHUȚĂ, O. A. II 245.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor1.

ZORNĂÍT, zornăituri, s. n. Faptul de a zornăi; zgomot caracteristic pe care îl fac unele obiecte când se lovesc sau se ciocnesc între ele.

zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá; conj. prez. 3 să zórnăie

zornăít s. n., pl. zornăíturi

zornăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 sg. și pl. zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá

zornăít s. n., pl. zornăíturi

ZORNĂÍ vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

ZORNĂÍT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură. (~ de lanțuri.)

A ZORNĂÍ zórnăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năi

ZORNĂÍT ~uri n. 1) v. A ZORNĂI. 2) Zgomot produs de obiectele de metal sau de sticlă la lovire, cădere sau rostogolire; zăngănit; zuruit; zdrăngănit. /v. a zornăi

zornăì v. a scoate un sunet metalic, a suna cu sgomot: zornăe tambura. [Onomatopee].

zornăit n. acțiunea de a zornăi.

zắrnăĭ, V. zornăĭ.

zdórnăĭ, a -í, V. zornăĭ.

zórnăĭ și zornăĭésc, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. zördülni, zŏrrenni, zörögni, a zornăi, zúrni, zavarni, a turbura. Cp. cu zuruĭ și zurgalăŭ). Sun (vorbind de lucrurĭ de metal saŭ de sticlă): zornăĭaŭ săbiile și pinteniĭ. V. tr. Soldațiĭ îșĭ zornăĭaŭ săbiile, pinteniĭ. – Și zắrnăĭ. Și zúrnuĭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 2, 163, și J. Bt. Dat. uĭt. 117). În Serbia zdórnoĭ (după zdrăngănesc). Și zorzo(n)esc (Rar).

zornăít n. Acțiunea de a zornăi. Sunet zornăit: se auzea un zornăit de sabie.

ZORNĂI vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

ZORNĂIT s. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură, zornăială, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)