ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A se ivi zorile1. – Din zori1.

ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, febril; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna, a constrânge (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor1.

ZORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) zori2 și rezultatul ei. – V. zori2.

ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. (Pop.) Intranz. și refl. A se ivi zorile1. – Din zori1.

ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, febril; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna, a constrânge (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor1.

ZORÍRE, zoriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) zori și rezultatul ei. – V. zori1.

ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. (Uneori în expr. a zori de ziuă) A se crăpa de ziuă, a se ivi zorile. Cînd s-a deșteptat, cîntau rîndunelele și se zorea in răsărit. La CADE. În pragul răsăritului, cu puțin înainte de a se lumina de ziuă... de a zori de ziuă. PAMFILE, CER. 26.

ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă mare, a se grăbi, a da zor. Așa zorim tovărășește, Umăr la umăr, tot mai tari. DEȘLIU, M. 21. Trebuie să zoriți. Timpul nu așteaptă. Dacă grîul nu e secerat la timp se scutură. STANCU, D. 104. Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce, nu știu nici eu. MACEDONSKI, O. I 112. ◊ Fig. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. ◊ Tranz. Manole-ncepea, Sforile-ntindea, Lucrul că-mi zorea, Zidul că-mi zidea. TEODORESCU, P. P. 462. ♦ A se grăbi (să ajungă undeva); a merge iute, a iuți pașii. Prin umezeala care străbătea pînă la oase, muncitorii zgribuliți, cu gulerele ridicate, cu pumnii strinși in fundul buzunarelor, zoreau somnoroși să ajungă la locul de adunare. BART, E. 288. Spre albele ziduri aleargă-aleargă... Și tot către ele s-ajungă zorește, MACEDONSKI, O. I 147. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. ◊ Tranz. Stroe Vardaru zori pașii. C. PETRESCU, A. R. 6. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. A zorit să plecăm. GALACTION, O. I 209. Singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc, S-omoare p-un flăcău la joc. COȘBUC, P. I 229. Sfetnicul umbla zorind să se facă mai curînd nunta. ISPIRESCU, L. 227. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna; a sili. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... zorită din stingă, țîșnind de pe o uliță îngustă. C. PETRESCU, A. R. 18. Primarul Pravilă, zelos și înfrigurat, zorise lumea să se adune parc-ar fi izbucnit pîrjolul. REBREANU, R. II 81. Spiridon iese încet în dreapta, numărînd gologanii; Rică îl zorește de la spate. CARAGIALE, O. I 80. ♦ A da viteză unui autovehicul. Pe drum, zorită de Bunea, mașinuța reintră în aceeași fugă. MIHALE, O. 524. ♦ A susține ceva cu stăruință, a-i da zor cu ceva. De-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară Și zoresc că-i om nebun Cine crede-n hori și-n fete, Eu pe cinstea mea vă spun... Nici de dascăl n-aș fi bun. COȘBUC, P. I 204.

ZORÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) zori; grabă. Împlinesc cu zorire porunca Sibilei. COȘBUC, AE. 111.

ZORÍ3, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ivi zorile. – Din zori1.

ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, cu repeziciune; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pașii, a se grăbi să ajungă undeva. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A constrânge, a sili, a îmboldi, a îndemna (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor2.

ZORÍRE, zoriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) zori2; grabă.

zorí3 (a ~) (a se ivi zorile) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zoréște, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă

zorí2 (a ~) (a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zorésc, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 să zoreáscă

zoríre (rar) s. f., g.-d. art. zorírii

zorí (a se ivi zorile) vb., ind. prez. 3 sg. zoréște, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 sg. zoreáscă

zori (a da zor) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zorésc, imperf. 3 sg. zoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. zoreáscă

zoríre s. f., g.-d. art. zorírii

ZORÍ vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei acțiuni.)

ZORÍRE s. accelerare, grăbire, iuțire, urgentare. (~ expedierii unei mărfi.)

A SE ZORÍ pers.3 se ~éște intranz. A se ivi zorile; a se face ziuă. /Din zori

A ZORÍ ~ésc 1. intranz. 1) A lucra cu grabă; a se grăbi. 2) A merge repede. 2. tranz. 1) (acțiuni, procese etc.) A face să se desfășoare într-un ritm mai rapid (uneori nejustificat); a grăbi; a pripi; a precipita; a accelera; a urgenta. 2) (persoane) A forța să acționeze (mai repede). 3) rar A susține stăruitor. 4) (persoane) A sili printr-o presiune permanentă și îndelungată (să acționeze într-un anumit fel); a presa. /Din zor

zorì v. 1. a da zor; 2. a se grăbi foarte, a se sili din răsputeri.

2) zorésc v. intr. (d. zorĭ). Trans. Rar. Zorește de ziŭă, se arată zorile.

1) zorésc v. tr. (d. zor). Grăbesc, fac să lucreze maĭ răpede: maĭ încet, că nu te zorește nimenea! Grăbesc, ĭuțesc: a zori lucru. V. refl. Nu te zori! V. intr. Mă grăbesc.

ZORI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)

ZORIRE s. accelerare, grăbire, iuțire, urgentare. (~ expedierii unei mărfi.)

a se zori în BL, XIV, p. 113, am discutat expresia a se zori de ziuă, și am arătat că, după părerea mea, este primitivă, formată de la zori de ziuă, pe cînd a se zări de ziua se datorează unei etimologii populare, dealtfel nu prea reușite. Observ că mi-a scăpat o notă a acad. Iorgu Iordan, BPh., VII-VIII, p. 276, care, referindu-se la Bogrea, Omagiu Bianu,. 53, și la Zs. f. rom. Phil., L, p. 121, crede că a se zări de ziuă a devenit a se zori sub influența substantivului zori. Această ipoteză nu e deloc verosimilă. În primul rînd, a se zări de ziuă are nevoie de justificare, căci, dacă analizăm expresia cu atenție, constatăm că o confuză. În al doilea rînd, a se zări de ziuă pare că se limitează la Muntenia, pe cînd a se zori de ziuă este răspîndit în toată țara (vezi dicționarele, care aduc fiecare alte citate, și articolul meu pomenit mai sus). Cred și eu, ca și acad. Iorgu Iordan, că a avut un amestec a zori (de la zor), dar în sens contrar: cînd a fost împrumutat zor și s-a format derivatul a zori, acesta a putut împinge la diferențierea lui a se zori de ziuă, care a devenit astfel a se zări de ziuă.

zorí, zoresc, vb. refl. – A se ivi zorile; faptul dimineții: „Când o zorit zorile, / Îi cântau clopotele” (Memoria, 2001: 105). – Din zori „lumina de dimineață” (DLRM, DEX, MDA).