zob definitie

13 definiții pentru zob

ZOB s. n. (Pop.) 1. Așchii rezultate în urma tăierii arborilor cu toporul, cioburi mărunte rezultate în urma spargerii unui vas de sticlă, de ceramică etc. Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți mici, în fărâme; a (se) face praf. 2. Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Din bg., sb. zob.
ZOB s. n. 1. Așchii rezultate în urma tăierii arborilor cu toporul, cioburi mărunte rezultate în urma spargerii unui vas de sticlă, de ceramică etc. ◊ Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți mici, în fărâme; a (se) face praf. 2. (Pop.) Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Din bg., scr. zob.
ZOB, zoburi, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Așchii rezultate din tăierea lemnului cu toporul. Expr. A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți; a (se) face praf. au luat la bătut de la mijloc, cu parul, pînă la gît, apoi pînă la tălpi... de parcă ar fi vrut să-i facă zob. STANCU, D. 150. 2. Ovăz; (în special) grăunțe de ovăz (amestecate cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. Fura ovăzul (zobul) calului. ȚICHINDEAL, F. 120. Bine calul îi hrănea, îi da zob. POP., la TDRG.
ZOB, zoburi, s. n. 1. (În expr.) A (se) face zob = a (se) sparge în bucăți, a (se) face praf. 2. Grăunțe de ovăz (amestecate și cu alte grăunțe) date ca hrană cailor. – Bg., sb. zob.
zob (pop.) s. n.
zob s. n., pl. zóburi
zob s. n.
zob (-buri), s. n.1. Grăunte. – 2. Așchie, ciob. Bg., sb. zob „mertic” (Tiktin; Candrea). – Der. zobi, vb. (a zdrobi); zăbic (var. zăbig), s. n. (bucățele de mălai prăjite în unt), în Olt.; zoborînă (var. zoborină), s. f. (paie putrezite; balot).
ZOB n. 1) Așchie desprinsă dintr-un arbore în urma tăierii acestuia cu toporul. 2) Bucată dintr-un vas de sticlă, de ceramică etc. spart; ciob. 3) pop. Grăunțe de ovăz (amestecate cu alte grăunțe) care servesc drept hrană pentru cai. /<bulg., sb. zob
zob n. și adv. fărâmă: a face zob. [Și zop: [origină necunoscută].
zop adv. V. zob: văzând grădina zop POP.
zob n., pl. inuz. urĭ (sîrb. bg. zob, ovăs, de unde și ung. zab, ovăs). Serbia. Grăunțe (orz, ovăs). Munt. A face zob, a sfărăma de tot, a preface în fărîme, în țandurĭ, în praf. V. cĭob.
a face zob expr. a sfărâma, a distruge.

zob dex

Intrare: zob
zob substantiv neutru
zop substantiv neutru