zo definitie

35 definiții pentru zo

ZĂU interj. 1. (Întărește o afirmație sau o negație, uneori însoțit de „așa”) Pe legea mea, jur că... ◊ Expr. (Pop.) A zice zău = a jura. Ba (nu) zău = dimpotrivă, te asigur că..., vorbesc serios. 2. Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. ◊ Expr. Nu știu, zău! = mă îndoiesc, mă întreb dacă... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.
ZEU1 interj. v. zău.
ZĂU interj. 1. (Întărește o afirmație sau o negație, uneori însoțit de „așa”) Pe legea mea, jur că... ◊ Expr. (Pop.) A zice zău = a jura. Ba (nu) zău = dimpotrivă, te asigur că vorbesc serios. 2. Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. ◊ Expr. Nu știu, zău! = mă îndoiesc, mă întreb dacă... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.
ZEU1 interj. v. zău.
ZĂU interj. 1. (Întărește o afirmație sau o negație) Pe legea mea; jur că... Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Mamă! zău că este tata. ISPIRESCU, L. 217. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Întărit prin «așa») Să mă crezi! – Zău? – Zău așa! DELAVRANCEA, O. II 320. Parcă l-am învățat eu, zicea mama cu părere de bine: am să-l cinstesc, zău așa, cînd l-oi întîlni. CREANGĂ, A. 46. ◊ Expr. (Popular) A zice zău = a jura. Poți tu, mîndră, zice zău Că nu te-am sărutat eu? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. Ba (nu) zău = dimpotrivă, te asigur că..., vorbesc serios- Știi una, vere Lăcustă? – Ba zău, nici două. ALECSANDRI, T. I 467. Pus-am gînd s-o părăsesc... Drept să fie, sau glumesc? Ba, zău, cum s-o părăsesc, Cînd ca ea nu mai găsesc? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. 2. (Dă pregnanță unei întrebări, unei nedumeriri sau unei îndoieli) Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. Stăi și te uită dumneata cît îs de minunate răchițile acestea. Zău, mai mare dragul să treci pe sub ele. MIRONESCU, S. A. 136. De la noi pînă la Cluj, Viorele și lemnuș... Da, zău, cine le-o cosi? Bădița cînd o veni. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 305. Pe pîrăul cu spini verzi Mere Ana cu scoverzi; Și zău, oare cui le duce?... Pare că la gură dulce! id. ib. 408. ◊ Expr. Nu știu, zău! = mă îndoiesc, mă întreb dacă... De-oi mai scăpa și din asta cu viață, apoi tot mai am zile de trăit. Dar nu știu, zău, la cît mi-a sta norocul. CREANGĂ, P. 219. 3. (Însoțește și întărește o rugăminte) Te rog. Dă-mi drumul... zău, dă-mi drumul! REBREANU, I. 17. Vino, bade, zău, la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74. Spune-mi, bade, spune-mi, zău, Pare-ți după mine rău? id. ib. 155.
ZĂU interj. 1. (Întărește o afirmație sau o negație, uneori însoțit de „așa”) Pe legea mea, jur că... ◊ Expr. (Pop.) A zice zău = a jura. Ba (nu) zău = dimpotrivă, te asigur că..., vorbesc serios. 2. Într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles. ◊ Expr. Nu știu, zău! = mă îndoiesc, mă întreb dacă... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.
ZEU1 interj. v. zău.
zău interj.
zău interj.
ZĂU interj. 1. jur! (~! că așa este.) 2. serios!, (franțuzism) parol! (- Chiar vrei să vin cu tine? – ~!)
ZO- v. zoo-.
-ZOAR Element secund de compunere savantă cu semnificația „animal”, „vietate”. [Pron. -zoar. / < fr. -zoaire, it. -zoa, cf. gr. zoon].
-ZOIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(relativ la) animale”, „animal”; „(relativ la) viață”. [Pron. -zo-ic. / < fr. -zoïque, it. -zoico, cf. gr. zoikos].
ZOO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) animal”, „animalier”. [Pron. zo-o-, var. zo-. / < fr., it. zoo-, cf. gr. zoon – ființă vie].
ZO- elem. v. zoo2-.
-ZOÁR elem. v. zoo2-.
-ZÓIC elem. v. zoo2-.
-ZOÍSM elem. v. zoo2-.
ZOO2-, ZO-, -ZOÁR, -ZÓIC, -ZOÍSM elem. „Animal”. (din fr. zo/o/-, -zoaire, -zoïque, -zoïsme, cf. gr. zoon).
zắu interj. – Jur pe Dumnezeu! – Mr. niți dzău „nici un cuvînt”. Lat. deus (Pușcariu 1929; REW 2610), cf. it. dio, logud., port. deus, prov., fr. dieu, cat. deu, sp. dios și Dumnezeu. Este dubletul lui zeu, s. m. (Dumnezeu; divinitate păgînă, idol), care este tot moștenit. – Der. zeesc, adj. (divin); zeire, s. f. (divinitate), înv.; zeiță, s. f. (divinitate păgînă feminină); zeitate, s. f. (divinitate); zeoaică, s. f. (zeiță), toate der. neol. Pentru expresia zo te cuște, în Trans. de V, care trebuie să provină din lat. Deus te constet, cf. Drăganu, Dacor., I, 308.
ZĂU interj. pop. 1) (se folosește pentru a întări o afirmație) Pe legea mea; pe cuvânt de cinste. 2) Cu siguranță; fără îndoială. /<lat. deus
zău! int. spre a întări zisa cuiva (în formule de jurământ: zău, pe legea mea! zic zău! așa să-mi ajute Dumnezeu! [Lit. Dumnezeule! sensul arhaic al vorbei (v. zeu)].
zeu m. 1. (rar) Dumnezeu: Hristos, zeul credinței, ieșit-au din mormânt AL.; 2. divinitate păgână, idol (sens particular limbei moderne); 3. fig. om de o mare superioritate: zeul poeziei. [Lat. DEUS; vechiu românește indiferent dumnezău și zău (sens conservat și în exclamațiunea omonimă)].
pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.[1]
zăŭ, interj. de jurat (lat. dĕus, zeŭ, Dumnezeŭ). Zăŭ nu știŭ, mă jur pe Dumnezeŭ că nu știŭ. Zăŭ nu, zăŭ da, jur că nu, jur că da. – În nord zăŭ că...
zeŭ m. (lat. dĕus. V. zăŭ, adiĭo, deific). Ps. S. ș. a. (Zeŭ și Zăŭ), Dumnezeŭ. Azĭ. Neol. Divinitate păgînească: Joĭe era zeu cel maĭ mare. Fig. Om superior: zeu poeziiĭ.
ZĂU interj. 1. jur! (~! că așa este.) 2. serios!, (franțuzism) parol! (- Chiar vrei să vin cu tine? – ~!)
zo (gr. ζω, de la numeralul ζ’ = 7), denumire dată în muzica psaltică (v. bizantină, muzică) unuia din cele șapte sunete, care corespunde lui si*.
zău, (dzău, zo), interj. – Jurământ, promisiune; de la „jur pe Dum’nedzău”: „Ai zâs zău și te-ai jurat / Că nu vezi ca mine-n sat. / Ai zâs zău ș-a doua oară / Cine m-a lăsa, să moară. / Văz’, bădiță, c-ai mințât / Nu te-ai ținut de cuvânt” (Ștețco, 1990: 197; Borșa). În Maramureșul istoric, se folosește dzău (< Dumnedzău), iar în Lăpuș zo (< Dumnezo): „Nu știu, zo, cum ți-a umblat” (Bilțiu, 1990: 94; Cupșeni). – Lat. deus „zeu, Dumnezeu” (Scriban, DLRM, DEX); cf. zeu (MDA).
zo, interj. – v. zău.
ZO-, v. ZOO-.~alospor (v. alo-, v. -spor), s. m., spor ciliat mobil format în sporange; ~androspor (v. andro-, v. -spor), s. m., 1. Androspor mobil. 2. Anterozoid*; ~antrop (v. -antrop), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de zoantropie; ~antropie (v. -antropie), s. f., stare delirantă în care bolnavul se crede transformat într-un animal; ~onim (v. -onim), s. n., nume de animale; ~opsie (v. -opsie), s. f., viziune halucinantă de animale hidoase sau periculoase, caracteristică anumitor intoxicații.
-ZOAR „vietate, organism”. ◊ gr. zoarion „animal mic” > fr. -zoaire, L. sav. -zoarium > rom. -zoar.
-ZOIC „care trăiește, viu”. ◊ gr. zoikos „de viață, de animal” > fr. -zoique, it. -zoico, engl. -zoic > rom. -zoic.
ZOO- „animal, animalic, animalier”. ◊ gr. zoon „animal” > fr. zoo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. zoo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază biologia animală; ~biotic (v. -biotic), adj., 1. Aflat sub influența factorilor animali. 2. (Despre paraziți) Care crește pe animale; ~blast (v. -blast), s. n., celulă animală; ~cenocit (v. ceno-1, v. -cit), s. n., celulă plurinucleară, ciliată și cu mișcări libere, prezentă la alge; ~cenologie (v. ceno-1, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul zoocenozelor; ~cenoză (v. -cenoză1), s. f., grupare naturală a tuturor animalelor care trăiesc într-un anumit mediu; ~cist (v. -cist), s. n., zoosporange rezultat din fragmentarea unui cenocist; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) adaptate pentru răspîndirea semințelor prin intermediul animalelor; ~corie (~chorie) (v. -corie2), s. f., diseminare a plantelor prin intermediul animalelor; ~cultură (v. -cultură), s. f., disciplină care se ocupă cu creșterea animalelor; ~economie (v. eco-1, v. -nomie), s. f., aplicare a principiilor de economie rurală la creșterea animalelor; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu carne de animale; ~fagie (v. -fagie), s. f., faptul de a se hrăni cu carne de animale; ~fil (v. -fil1), adj., 1. Care manifestă dragoste exagerată pentru animale. 2. (Despre plante) Polenizat de diferite specii de animale; ~filie (v. -filie1), s. f., 1. Dragoste morbidă pentru animale. 2. Preferință a țînțarilor pentru sîngele animalelor; ~fite (v. -fit), s. n. pl., încrengătură cuprinzînd animalele inferioare a căror formă amintește pe aceea a plantelor; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre simbioză) cu relații între plante și animale; ~fitologie (v. fito-, v. -logie1), s. f., studiul zoofitelor; ~fob (v. -fob), adj., 1. Atins de zoofobie. 2. (Despre plante) Care prezintă unele adaptări de apărare împotriva animalelor erbivore; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă excesivă de animale; ~for (v. -for), s. n., friză din ordinul ionic sau corintic, ornată cu figuri de animale; ~foric (v. -foric), adj., care servește ca suport unei figuri de animal; ~gam (v. -gam), adj., 1. Fertilizat prin intermediul animalelor. 2. Fecundat prin anterozoizi; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fertilizare cu transportul polenului prin intermediul animalelor. 2. Fuzionare a doi gameți, de sex opus; ~gen (v. -gen1), adj., (despre roci) de origine animală; ~geneză (v. -geneză), s. f., explicație mitică a genezei omului din animale sacre; ~genie (v. -genie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul dezvoltării animalelor; ~geografie (v. geo-, v. grafie), s. f., disciplină care studiază repartiția speciilor animale pe suprafața terestră; ~glee (v. -glee), s. f., colonie de celule bacteriene cuprinse într-o masă mucilaginoasă; ~gonange (v. gon/o-, v. -ange), s. m., celulă reproducătoare care generează planogameții; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în pictura animalelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Descriere a diferitelor specii de animale. 2. Arta picturii animaliere; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., medicină veterinară; ~iatru (v. -iatru), s. m., medic veterinar; ~id (v. -id), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre minerale) Care are forma unei figuri de animal. 2. s. m. pl., Spori ciliați mobili, formați în sporange; ~latrie (v. -latrie), s. f., divinizare a animalelor; ~latru (v. -latru), adj., s. m. și f., (persoană) care se închină la animale; ~lit (v. -lit1), s. m., parte petrificată dintr-un animal fosil; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în zoologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor; ~manie (v. -manie), s. f., afecțiune morbidă pentru animale; ~metrie (v. -metrie1), s. f., studiu al dimensiunilor animalelor; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument folosit pentru măsurători la animale; ~morf (v. -morf), adj., 1. Relativ la zoomorfie; sin. zoomorfic. 2. Care reprezintă în mod plastic animale; ~morfic (v. -morfic), adj., zoomorf* (1); ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care studiază conformația animalelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de morfogeneză realizată sub influența agenților animali; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea legilor după care se desfășoară viața animală; ~noză (v. -noză), s. f., infecție contagioasă la animale, transmisibilă omului; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul animalelor fosile; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare patologică în timpul căreia bolnavul e convins că are animale în corp; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., știință despre bolile animalelor; ~plastie (v. -plastie), s. f., transplantare a unui țesut animal în organismul uman; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., psihologie animală; ~sferă (v. -sferă), s. f., zoospor prevăzut cu doi cili, specific algelor; ~sifonogamie (v. sifono-, v. -gamie), s. f., fecundație cu anterozoizii rezultați din divizarea celulei anteridiale; ~spermie (v. -spermie), s. f., prezența spermatozoizilor în spermă; ~spor (v. -spor), s. m., spor prevăzut cu flageli sau cili vibratili, cu ajutorul cărora se mișcă; ~sporange (v. -spor/o-, v. -ange), s. m., sporange care produce zoospori; ~sporangiofor (v. -spor/o-, v. angio-, v. -for), s. m., suport al zoosporangelui; ~succivor (v. succi-, v. -vor), adj., (despre animale) care se hrănește cu sîngele supt de la alte specii; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a regnului animal; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., știință care studiază creșterea animalelor domestice; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical aplicat animalelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Știință care studiază structura corpului animalelor. 2. Disecție practicată pe animale; ~zigosferă (v. zigo-, v. -sferă), s. f., gamet mobil prevăzut cu cili sau flageli, la alge; ~zigospor (v. zigo-, v. -spor), s. m., zigospor mobil.
zo subst. Treapta (nota) a șasea pe scara (gama) muzicii bisericești psaltice, situată între „ke” și „ni”. Din gr. z(ita) + o (vocală de legătură).

zo dex

Intrare: zoo (pref.)
zoar
zoic
zoism
zoo pref. element de compunere prefix
zo 3 pref.
Intrare: zo (subst.)
zo 1 subst. substantiv gen neclar
Intrare: zău
zo 2 interj.
zeu 2 interj.
zău