Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 955062:

SMUCÍ, smucesc, vb. IV. (Și în forma smunci) 1. Tranz. A trage brusc și cu putere (ceva sau pe cineva), mai ales pentru a deplasa sau pentru a scoate din locul unde se află. În mișcări repezi, zăpăcite, scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului, însă o smunci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Smuci șapca și-o aruncă mototol în fundul bărcii. BART, E. 189. Vru să-i smucească cartea din mînă; dară băiatul o ținea vîrtos. ISPIRESCU, L. 100. Odată-i și smuncește buzduganul din mînă și fuga cu el. CREANGĂ, P. 57. ◊ Refl. Natalia se smuci îmbufnată din brațul Vitaliei. STĂNOIU, C. I. 197. ♦ Intranz. (Despre arme de foc, mai ales despre puști) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde e prins sau legat; a se zbate. Sfîrșește odată cu iarăși și iarăși, Cloco!... se smuncea Stroe Vardaru să-și scuture brațul de lipicioasa strînsoare. C. PETRESCU, A. R. 29. Cerbul se smucește Și vrea din nou să fugă. EFTIMIU, Î. 141. Se smucește să scape din îmbrățișare. REBREANU, I. 17. – Variante: smîcí (ISPIRESCU, U. 45, TEODORESCU, P. P. 363), smîncí (PAMFILE, A. R. 172, GOROVEI, C. 89), smuncí vb. IV.

Zmuncit dex online | sinonim

Zmuncit definitie