MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.

MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.

MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Regional, numai în expr.) miarță de copil = copil pipernicit, nedezvoltat. Făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șapte luni. ISPIRESCU, U. 18. – Pronunțat: miar-.

miárță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miárței/miérței; pl. miárțe/miérțe

miárță s.f. (sil. miar-), g.-d. art. miárței / miérței; pl. miárțe / miérțe

miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.

mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît o mĭarță de copil.

zmĭárță, V. mĭarță.