zmeură definitie

17 definiții pentru zmeură

ZMÉURĂ s. f. Fructul zmeurului. – Et. nec.
ZMÉURĂ s. f. Fructul zmeurului. [Pr.: zme-u-] – Et. nec.
SMÉURĂ s. f. v. zmeură.
ZMÉURĂ s. f. Fructul zmeurului. Intîmplarea îmi mai punea la îndemînă și zmeura răcoritoare și îmbălsămată a munților săi. HOGAȘ, M. N. 161. Pribegea copila... din codri în tufișuri. din tufișuri în codri, nutrindu-se cu zmeură, mure, alune, fragi, jir. RETEGANUL, P. V 18. – Variantă: sméură s. f.
SMÉURĂ s. f. v. zmeură.
ZMÉURĂ s. f. Fructul zmeurului. [Var.: sméură s. f.] – Din zmeur.
zméură (zme-u-) s. f., g.-d. art. zméurei
zméură s. f. (sil. zme-u-), g.-d. art. zméurei
ZMÉURĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.
sméură (-ri), s. f. – Fructul roșu, aromat al unui arbust din familia rozaceelor. – Var. zmeură și der. Mr. asńură. Origine necunoscută. Forma primitivă trebuie să fie *smeu, pl. s. smeuri, de unde sing. actual; legătura cu smeu „căpcăun” (Tiktin) este posibilă, dar nu pare clară și nu explică mr. Etimonul *meulum < meum „?” (Scriban) nu pare deloc convingător; originea ngr. (Tiktin; Roesler 575; Candrea) nu este posibilă. Poate e vorba de o rădăcină sl. sm(r)-, care indică un fruct sau un obiect, încrețit, cf. rus. smoródina „coacăză”, smorčok „zbîrciog”, smorstennyĭ „încrețit”, sb. smigj, smrec, smreka „ienupăr”; bg. smrăštjam „a cuta, a încreți”. – Cf. smorodin. Der. smeur (var. smeurar), s. m. (arbustul de zmeură, Rubus idaeus), smeuriș (var. smeurică), s. f. (Trans., Bucov., rezedă, Reseda odorata). – Din rom. trebuie să provină ngr. σμέουρον, tc. izmavula.
SMÉURĂ s. f. v. zmeură. (și DLRLC)
ZMÉURĂ s. f. ~ (prob. dintr-o formă primitivă *smeu, cu pl. neutru smeuri, de unde forma de sg. prezentă; relația cu zmeu este posibilă, deși nu pare clară și nu explică nici echivalentul macedoromân asńură; etimonul *meulum < meum = acantă nu pare convingător; orig. neogreacă este improbabilă; este posibil să fie vorba despre o răd. sl. sm(r)- care indică un fruct sau obiect încrețit, cu zbârcituri, cf. rus. smoródina = coacăză, smorčok = zbârciog, smorstennyĩ = încrețit, sb. smigj, smrec, smreka = ienupăr, bg. smrăštjam = a încreți – cf. smorodin; din rom. > ngr. σμέουρον, tc. izmavula)
ZMÉURĂ ~e f. Fruct al zmeurului. [G.-D. zmeurei; Sil. zme-u-] /Din zmeur
smeură f. rodul gustos și mirositor al smeurului din care se face dulceață.
smeúră f., pl. inuz. ĭ (lat. *mdula. d. *méula, dim. d. méum, vgr. méon, o plantă umbeliferă, în bot. heracleum spondylium. D. rom. vine ngr. smeuriá). Rodu smeuruluĭ, de acelașĭ aspect ca mura, dar trandafirie și foarte parfumat: ursuluĭ îĭ place smeura, o cofă de smeură. – Și zm-.
ZMEURĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.
Rubus idaeus L., « Zmeură ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe (sepale acuminate, petale patente), dispuse în raceme scurte, păroase, frunzoase. Frunze cu 7 foliole (pe ramurile fertile, cele cu 3; pe cele sterile, cele cu 5-7) ovate, dentate, terminate într-un vîrf scurt și subțire, pe partea inferioară alb-tomentoase, pe cea superioară glabre. La. baza pețiolului, stipele liniare. Arbust cu tulpini aproape erecte, pînă la 2 m înălțime, cu ramuri glabre, verzi-albăstrui, cilindrice cu spini scurți. Fructe subglobuloase, roși, păroase, cu miros plăcut.

zmeură dex

Intrare: zmeură
smeură substantiv feminin
zmeură substantiv feminin
  • silabisire: zme-u-ră