zmeu definitie

30 definiții pentru zmeu

ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. S. m. 1. (În mitologia populară românească) Personaj reprezentând întruchiparea fabuloasă a forțelor răului. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 2. Balaur. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. II. S. n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie, pânză etc. fixat pe un schelet ușor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului și care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.
ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. S. m. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea și fiind întotdeauna învins de forțele binelui. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 2. Balaur. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. II. S. n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie, pânză etc. fixat pe un schelet ușor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului și care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.
ZMEU, (1,2,3) zmei, s. m., și (4) zmeie, s. n. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat în formă de uriaș cu puteri supranaturale, întruchipînd răutatea. Un basm cu pajuri și cu zmei începe-acum o fată. Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Între munți întîlni doi zmei ce se luptau de nouă ani și nu puteau să se dovedească unul pe altul. ISPIRESCU, L. 19. Pe la sfințitul soarelui, Făt-Frumos birui pe zmeu... Apoi intră în casă și spuse zînei că a scăpat-o de zmeu. CREANGĂ, O. A. 279. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Epitet care se dă unui om aprig la luptă, viteaz, erou. Mircea-vodă-n mijloc șede Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești, Zmeii Țării Romînești. ALECSANDRI, P. P. 196. 2. (Mai ales figurat sau în comparații) Balaur. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Telegarul voinicului era un zmeu de cal. ISPIRESCU, L. 129. ♦ Cal aprig și focos. De-aș avea vro șapte frați. Toți ca mine de bărbați Și pe zmei încălecați... ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. Mie mi se pare că cuconița are zmeu! Nu vezi tu că slăbește? FILIMON, C. 184. 4. Dreptunghi de hîrtie (mai rar de pînză) fixat pe un schelet ușor de lemn, pe care vîntul îl ridică în aer și care este mînuit de jos cu ajutorul unei sfori lungi. Nu mai vorbește decît de zbîrnîitori, cumpănă, coadă, zmeie de una și de două coale. C. PETRESCU, Î. II 57. La vîrstă de treizeci și cinci de ani... făceam zmeie. IBRĂILEANU, A. 26. De multe ori l-am găsit descleind un zmeu, ca să copieze vreun vers pre care acum un băiat îl făcea să zboare mai presus de Parnas. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: (rar, 4, m.) zmei (GANE, N. III 53, ALECSANDRI, P. P. 393).
ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, dușman al oamenilor. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. 2. Balaur. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de o pasiune, de o iubire puternică, neîmpărtășită. II. Jucărie confecționată din hârtie sau pânză, fixată pe un schelet ușor de lemn în forma unui dreptunghi și care, ținută de o sfoară lungă, se înalță în aer când bate vântul. – Slav (v. sl. zmĩi „șarpe”, „balaur”).
coáda-zméului (plantă) (-zme-u-) s. f. art., g.-d. art. cózii-zméului
zmeu1 (ființă fantastică) s. m., art. zméul; pl. zmei, art. zmeíi
zmeu2 (jucărie) s. n., art. zméul; pl. zméie
coáda-zméului (bot.) s. f.
zmeu (mit.) s. m., art. zméul; pl. zmei, art. zméii
zmeu (jucărie) s. n., art. zméul; pl. zméie
BURUIANA-ZMÉULUI s. v. scai-albastru, scai vânăt.
ZMEU s. v. balaur, ofidian, șarpe.
ZMEU s. (prin Transilv. și Ban.) șercan. (~ de hârtie, cu speteze.)
sméu (-éi), s. m.1. (Înv.) Șarpe. – 2. (Înv.) Dragon. – 3. Căpcăun, monstru din mitologia populară. – 4. Boală atribuită intervenției unui duh rău care persecută femeile. – 5. (S. n.) Cometă, jucărie de hîrtie. – Var. zmeu, smău, zmău și der.Mr., megl. zmeu. Sl. zmiĭ „balaur” (Miklosich, Lexicon, 230; Cihac, II, 474; Conev 106; cf. Byck-Graur 21), cf. bg. zmĕi, zmija, sb., cr. zmaj. – Der. smeoaică, s. f. (căpcăună; somnoroasă, Laserpitium latifolium); smeoaie, s. f. (căpcăună; plantă, Libanotis montana), în Trans. și Olt.; smeesc, adj. (de căpcăun); smeios, adj. (năvalnic, violent).
ZMEU1 zmei m. 1) (în basme) Personaj imaginar, înzestrat cu puteri supranaturale, care întruchipează răul. 2) fig. Persoană care manifestă vitejie (în luptă). 3) fig. Cal tânăr și iute. /<sl. zmii
ZMEU2 zméie n. Jucărie constând dintr-o bucată de hârtie sau din pânză fixată pe un cadru dreptunghiular de lemn, care, ținută de o sfoară lungă, se înalță în aer, când bate vântul. /<sl. zmii
smeu m. 1. uriaș cu coada solzoasă care umblă călare pe un cal năsdrăvan cu mai multe inimi; în toate apucăturile lor, smeii se apropie de om și de traiul său (vorbesc ca oamenii, au femei, copii); ei răpesc fetele de împărat în chip de vânt sau de nor și le țin ascunse în palaturile lor depe tărâmul celălalt: smei cu solzii de oțele EM.; 2. smeu de hârtie ce sboară (jucărie de copii): a înălța un smeu; 3. fig. cal aprig: noi l’am văzut călare pe un smeu arăpesc AL.; 4. fig. erou: aprigi smei din Soci AL.; 5. în medicina populară: un fel de boală numită și sburător: mie mi se pare că coconița are smeu... nu vezi tu că slăbește din zi în zi? FIL.; 6. nume de plante: coada smeului, mică plantă veninoasă ce face niște boabe roșii (Calla palustris); floarea smeului, plantă erbacee cu florile mici albe-gălbui (Spiraea aruncus). [Bulg. ZMEI, șarpe înaripat, balaur; românește sensul vorbei sa diferențiat într’o concepțiune mitică aproape opusă celei primitive: natura smeului e esențial diferită de a balaurului].
zmeu m. V. smeu.
zmăŭ, V. zmeŭ.
zméŭ m. (bg. zmĭieĭ, balaur, zmeŭ din poveștĭ, zmiĭa, șarpe, rus. zmĭeĭ, șarpe, zmeŭ cu care se joacă copiiĭ; vsl. zmiĭ, balaur). Vechĭ. Șarpe. Balaur. Azĭ. Monstru fabulos de formă omenească, dar cu puterĭ supranaturale, mîncător de oamenĭ, răpitor de fete de împărat ș. a. Fig. Cal sireap, cal de rasă. Viteaz, eroŭ: zmeiĭ dela Plevna. S. n., pl. zmeĭe, (în Munt. și) zmeurĭ. O jucărie compusă dintr’o coală de hîrtie pe care se lipesc niște speteze (șindile) și care, avînd atîrnată o coadă de petică și fiind legată de o sfoară, se înalță cînd bate vîntu (V. turcaleț). O boală populară numită și zburător. – În nord zmăŭ.
buruiana-zmeului s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.
zmeu s. v. BALAUR. OFIDIAN. ȘARPE
ZMEU s. (prin Transilv. și Ban.) șercan. (~ de hîrtie, cu speteze.)
ZMEU aeromodel care zboară doar tractat.
zméu, zmei, (smeu, zmău), s.m. – 1. (mit.) Personaj fantastic din basmele românești, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale. 2. Balaur: „ Frundză verde de durdzău / Tăt bea Marcu cu un zmău” (Papahagi, 1925: 277). ♦ (top.) Piatra Zmăului (Giulești); Casa Zmeilor, grotă situată sub o placă uriașă de piatră, pe Valea Uriș, în apropiere de localitatea Prislop (Lăpuș) (Portase, 2006: 53). 3. Șarpe. 4. (mit.) Căpcăun. 5. (fig.) Erou, viteaz. 6. (astr.) Smeul, numele popular al constelației Dragonul. ♦ (onom.) Smeu, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. zmij „șarpe, balaur” (Scriban, DLRM, DEX, MDA); posibil cf. zamol, cuvânt trac, cu sensul de „pământ”, de unde și Zamolxis „zeu al pământului” (v. Eliade, 1970: 54).
Zmeu, Ioan (1860-1922), compozitor, n. la Botoșani, protopsalt al Episcopiei Râmnicului-Noul Severin și Curtea de Argeș (1881-1884, 1884-1890, 1894-1920) și al Mitropoliei din București (1890-1894), prof. de psaltichie la Seminarul din R.-Vâlcea și la Școala de cântăreți din Curtea de Argeș. A compus Liturghia sf. Ioan Hrisostom și muzică psaltică.
a da sfoară la zmeu expr. a lenevi, a trândăvi.
a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.
a-i face cuiva mațele coadă de zmeu expr. (intl.) a face pe cineva să piardă într-un fel sau altul.
pui de zmeu expr. (iron., adol.) persoană care se pretinde atotștiutoare.

zmeu dex

Intrare: zmeu (mit.)
zmău substantiv masculin
zmeu mit. substantiv masculin
Intrare: zmeu (jucărie)
zmeu 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: Zmeu
Zmeu
Intrare: coada-zmeului
coada-zmeului (numai) singular substantiv feminin articulat
  • silabisire: -zme-u-
Intrare: buruiana-zmeului
buruiana-zmeului substantiv feminin articulat