Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru zmerit

SMER├Ź, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umil─â, modest─â, supus─â, plin─â de respect. ÔÖŽ (Bis.) A se ar─âta plin de cucernicie, de evlavie fa╚Ť─â de Dumnezeu. ÔÖŽ Tranz. (├Änv.) A ├«nfr├ónge m├óndria cuiva; a umili. ÔÇô Din sl. s┼şm─Ľriti.
SMER├ŹT, -─é, smeri╚Ťi, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ÔÖŽ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. ÔÇô V. smeri.
SMER├Ź, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umil─â, modest─â, supus─â, plin─â de respect. ÔÖŽ (Bis.) A se ar─âta plin de cucernicie, de evlavie fa╚Ť─â de Dumnezeu. ÔÖŽ Tranz. (├Änv.) A ├«nfr├ónge m├óndria cuiva; a umili. ÔÇô Din sl. s┼şm─Ľriti.
SMER├ŹT, -─é, smeri╚Ťi, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ÔÖŽ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. ÔÇô V. smeri.
SMER├Ź, smeresc, vb. IV. Refl. A adopta o atitudine umil─â, modest─â, supus─â; (Bis.) a se ar─âta plin de cucernicie, de evlavie fa╚Ť─â de dumnezeu. Destul─â cinste c─â arhiducele st─â de vorb─â cu noi, chiar dac─â nu dob├«ndim nimic. Poporul aude ╚Öi se smere╚Öte. VORNIC, P. 141. Dumneavoastr─â, cinsti╚Ťi p─ârin╚Ťi, De la inim─â s─â v─â smeri╚Ťi ╚śi fiii s─â v─â blagoslovi╚Ťi. SEVASTOS, N. 171. Noi acestor p─ârin╚Ťi Ne-om ruga ╚śi dumnealor pre fii i-or ierta, C─â noi ne-om smeri ╚śi de rost om gr─âi. TEODORESCU, P. P. 166. ÔÖŽ Tranz. (├Änvechit) A ├«nfr├«nge m├«ndria cuiva, a umili, a supune, a ├«ngenunchea. El smeri pe poloni... pe t─âtari; deveni spaima otomanilor. HASDEU, I. V. XIX.
SMER├ŹT, -─é, smeri╚Ťi, -te, adj. Umil, supus, modest, resemnat; (Bis.) cucernic, evlavios. C├«nt─âri smerite se ├«n─âl╚Ťau de sub bol╚Ťile de piatr─â. SADOVEANU, O. VII 214. Vorbea lini╚Ötit. Noi ascultam smeri╚Ťi cu ochii ├«n jos, ╚Öi cuvintele lui ne p─âlmuiau. VLAHU╚Ü─é, O. A. 496. Iar─â eu, m├«nc├«nd lupe╚Öte, m─â f─âceam smerit ╚Öi numai r├«deam ├«n mine. CREANG─é, A. 61. Smerit ├«n genunchi pic─â ╚śi de fal─â se dezbrac─â. ALECSANDRI, P. A. 44. ÔŚŐ (Poetic) Ci prin flori ├«ntre╚Ťesute printre gratii luna moale, Sfiicioas─â ╚Öi smerit─â ╚Öi-au v─ârsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. ÔŚŐ (Adverbial) Vorbe╚Öte smerit, cam din v├«rful limbii, ╚Öi nu se sup─âr─â niciodat─â. ST─éNOIU, C. I. 84.
!smer├ş (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se smer├ę╚Öte, imperf. 3 sg. se smere├í; conj. prez. 3 s─â se smere├ísc─â
smer├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. smer├ęsc, imperf. 3 sg. smere├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. smere├ísc─â
SMER├Ź vb. 1. v. umili. 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ ├«n fa╚Ťa divinit─â╚Ťii.)
SMER├Ź vb. v. c─âi, ├«njosi, ploconi, poc─âi, regreta, umili.
SMER├ŹT adj. 1. v. supus. 2. v. preaplecat. 3. v. umil. 4. v. credincios.
SMER├ŹT adj. v. cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestr─âmutat, statornic.
smer├ş (-r├ęsc, -├şt), vb. refl. ÔÇô A se umili, a fi supus. Sl. s┼şm─Ľriti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). ÔÇô Der. smerenie, s. f. (umilire, supu╚Öenie; umilin╚Ť─â), din sl. s┼şm─Ľrenije; smericiune, s. f. (├«nv., umilin╚Ť─â); smerelnic, adj. (├«nv., umil); smeren, adj. (├«nv., umil), din sl. s┼şm─Ľr─şnik┼ş.
A SMER├Ź ~├ęsc tranz. ├«nv. A face s─â se smereasc─â. /<sl. sum─Ľrjati
A SE SMER├Ź m─â ~├ęsc intranz. 1) A manifesta o atitudine de recunoa╚Ötere a superiorit─â╚Ťii sau puterii cuiva; a se pleca; a se ├«nchina. 2) rel. A se ar─âta plin de cucernicie. /<sl. sum─Ľrjati
smer├Č v. a (se) umili. [Slav. S┼ČMIRITI].
smerit a. umil. [V. smer├Č].
smer├ęsc v. tr. (vsl. s┼şm─şeriti, a umili, d. m─şera, m─âsur─â. V. nemeresc). Vech─ş. Stimez, m─â tem de: barbat de price eram e┼ş, ╚Öi poporul mie┼ş ╚Öi fii─ş lu─ş Ammon m─â smerea (Bibl. Jud. 12). V. refl. M─â las ├«n jos: toat─â valea se va umplea ╚Öi tot muntele se va smeri (Ev. 1894, Luca, 3, 5,). Az─ş. Fig. M─â ar─ât smerit: se smerea c├«nd se vedea pintre str─âin─ş. ÔÇô ╚śi zm- ├«n vest.
smer├şt, -─â adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. ÔÇô ╚śi zm- (vest).
zmer├ęsc, V. smeresc.
SMERI vb. 1. a se umili, (├«nv.) a se mici, a se mic╚Öora, a se milcui, a se molcomi. (Nu te mai ~ at├«ta ├«n fa╚Ťa lui.) 2. a se pleca, a se supune, a se umili. (Se ~ ├«n fa╚Ťa divinit─â╚Ťii.)
smeri vb. v. CĂI. ÎNJOSI. PLOCONI. POCĂI. REGRETA. UMILI.
smerit adj. v. CINSTIT. CREDINCIOS. DEVOTAT. FIDEL. MODEST. NESTR─éMUTAT. STATORNIC.
SMERIT adj. 1. plecat, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (├«nv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 2. preaplecat, supus. (Al dumneavoastr─â ~ slujitor.) 3. umil, (fam.) sp─âsit. (Avea o figur─â ~.) 4. (BIS.) credincios, cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, (fran╚Ťuzism) devot, (├«nv. ╚Öi reg.) smernic, (├«nv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, r├«vnitor, bine-credincios. (Om ~.)

Zmerit dex online | sinonim

Zmerit definitie

Intrare: smerit
zmerit participiu
smerit adjectiv
Intrare: smeri
smeri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
zmeri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a