ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Cf. măcina.

ZMĂCINÁT, -Ă, zmăcinați, -te, adj. (Rar) Agitat, frământat, zbuciumat. – V. zmăcina.

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Cf. măcina.

ZMĂCINÁT, -Ă, zmăcinați, -te, adj. (Rar) Agitat, frământat, zbuciumat. – V. zmăcina.

ZMĂCINÁ, zmăcín, vb. I. Refl. (Rar) A se agita, a se frămînta, a se zbate. Deodată și glasurile copiilor și țipetele trimbițelor și clocotitura noroiului fierbinte care se zmacină închis în pintecele mașinii sînt acoperite de urale zguduitoare. CARAGIALE, N. S. 62.

ZMĂCINÁT, -Ă, zmăcinați, -te, adj. Agitat, zbuciumat, frămîntat, zguduit. Agripina suia din greu, cu pieptul tot atît de zmăcinat ca și șuvoiul de alături. GALACTION, O. I 161. Doamna mumă îi ajunse acolo, purtînd în sujletu-i zmăcinat o îngrijată presimțire. ODOBESCU, S. I 170.

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. Refl. (Pop.) A se agita, a se frământa, a se zbate. – Lat. *ex-machinare.

ZMĂCINÁT, -Ă, zmăcinați, -te, adj. (Pop.) Agitat, frământat, zbuciumat, zguduit. – V. zmăcina.

zmăciná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se zmácină

zmăciná vb., ind. prez. 3 sg. zmácină

ZMĂCINÁ, zmácin, vb. I. 2. Tranz. A scutura, a zgâlțâi, a agita. 3. Tranz. A desface, a descompune. (din smâc1 + suf. expresiv -na, cf. hâțâna, zgâlțâna; sau din lat. machĩnāre, cf. măcina; sau din lat. *exmācĕrāre)

smácin și zm-, a smăciná v. tr. (d. macin orĭ lat. *ex-machinare, de unde și it. Abruzzo smacená). Macin (fărâmițesc) încet-încet. Mă macin, mă nimicesc pin fărîme foarte micĭ: petrele, zidu se smacină de ploaĭe, dinții se smacină (se cariază).

smăcinàt și zm-, -ă adj. Măcinat, fărămițit. Cariat. Fig. Ros de întristare saŭ de griji: un suflet smăcinat.

zmácin, V. smacin.