zmârc definitie

19 definiții pentru zmârc

SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.
SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.
SMÎRC, smîrcuri, s. n. 1. Loc mocirlos, adesea acoperit cu vegetație (v. mlaștină); ochi de apă pe un teren mlăștinos. S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99. Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5. Un pîlc de nagîți se rifică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490. ♦ (Mai ales la pl.) Băltoacă rămasă în urma ploilor. Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ♦ (La pl., în basme( Loc depărtat, pustiu și primejdios (de unde își trage marea izvoarele). Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8. ◊ (Precizat prin «de mare», «al mărilșor») Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2. (Regional) Unealtă primitivă făcută din curcubetă uscată, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. V. tragă, tîlv, tidvă. ♦ Pompă pentru a scoate apă din fîntînă.
smârc s. n., pl. smấrcuri
smârc s. n., pl. smârcuri
SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rât, tâlbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniță. (S-a înecat în ~.)
SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.
smîrc (-curi), s. n.1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje.
SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetație; mlaștină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku
smârc n. baltă mocirloasă: în smârcurile mărilor ISP. [Slav. SMRŬKŬ, canal].
mîrc și smîrc, interj. (var. din cîrc, mîlc, mîc). Munt. A nu zice nicĭ mîrc, a nu zice nicĭ cîrc (nicĭ mîlc, nicĭ mîc). V. mĭorc.
1) smîrc și zmîrc n., pl. urĭ (vsl. smrŭkŭ, 1) tub, canal, 2) muc, muci; bg. „tragere de tabac pe nas”. V. smîrcîĭ). Tîlv, tragă de tîlv (Trans.). Vîltoare (Dos). Mlaștină cu vegetatiune. Smîrcurile măriĭ, (Munt Pop.), adîncu măriĭ. – Și smorc, zmorc pe alocurĭ. În Cov. zbîrc.
2) smîrc interj. V. mîrc.
zbîrc, V. smîrc.
zmîrc, V. smîrc.
zmorc, V. smîrc.
smîrc s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. OCHI. POMPĂ. SMOC. TÎLV. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.
SMÎRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahna, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat în ~.)
zmârc, zmârcuri s. n. (er.) păr pubian.

zmârc dex

Intrare: smârc
smârc substantiv neutru
zmorc substantiv neutru
zmârc substantiv neutru
zbârc substantiv neutru