zmâncea definitie

2 intrări

41 definiții pentru zmâncea

SMÂCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍ vb. IV v. smuci.
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV] – Din sl. smučati.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂCÍ vb. IV v. smuci.
SMÂNCÍ vb. IV v. smuci.
SMICEÁ, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. 1. Tranz. A trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. ♦ Intranz. (Despre arme de foc) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A se zbate, a face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde este prins sau legat. [Var.: (pop.) smâcí, smâncí, smuncí vb. IV] – Din sl. smučati.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
SMICEÁ, smicele, s. f. Mlădiță, nuielușă, vărguță (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. Un frumos măr rotat care mai păstra încă pe smicelele vîrfului cîteva poame roșii ca sîngele. SADOVEANU, Z. C. 28. Se mai adaugă și smicele de măr dulce, adică mici rămurele de măr de grădină. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 31. Fă cumva, te rog, și mi-i înșiră [păstrăvii] pe-o smicea, ca să-i pot duce. HOGAȘ, M. N. 75. – Variante: zmiceá (SEVASTOS, C. 36), smunceá (ȘEZ. II 81) s. f.
SMÎCÍ vb. IV v. smuci.
SMÎNCÍ vb. IV v. smuci.
SMUCÍ, smucesc, vb. IV. (Și în forma smunci) 1. Tranz. A trage brusc și cu putere (ceva sau pe cineva), mai ales pentru a deplasa sau pentru a scoate din locul unde se află. În mișcări repezi, zăpăcite, scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului, însă o smunci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Smuci șapca și-o aruncă mototol în fundul bărcii. BART, E. 189. Vru să-i smucească cartea din mînă; dară băiatul o ținea vîrtos. ISPIRESCU, L. 100. Odată-i și smuncește buzduganul din mînă și fuga cu el. CREANGĂ, P. 57. ◊ Refl. Natalia se smuci îmbufnată din brațul Vitaliei. STĂNOIU, C. I. 197. ♦ Intranz. (Despre arme de foc, mai ales despre puști) A izbi înapoi la descărcare, a avea recul. 2. Refl. A face mișcări repezi încolo și încoace spre a scăpa din locul unde e prins sau legat; a se zbate. Sfîrșește odată cu iarăși și iarăși, Cloco!... se smuncea Stroe Vardaru să-și scuture brațul de lipicioasa strînsoare. C. PETRESCU, A. R. 29. Cerbul se smucește Și vrea din nou să fugă. EFTIMIU, Î. 141. Se smucește să scape din îmbrățișare. REBREANU, I. 17. – Variante: smîcí (ISPIRESCU, U. 45, TEODORESCU, P. P. 363), smîncí (PAMFILE, A. R. 172, GOROVEI, C. 89), smuncí vb. IV.
SMUNCÍ vb. IV v. smuci.
ZMICEÁ s. f. v. smicea.
smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle, art. smicélele
smucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucésc, imperf. 3 sg. smuceá; conj. prez. 3 să smuceáscă
smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle
smucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smucésc, imperf. 3 sg. smuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. smuceáscă
SMICEÁ s. v. lăstar.
SMUCÍ vb. 1. a zgâlțâi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)
SMICEÁ ~éle f. 1) Ramură roditoare de măr sau de păr, flexibilă, tăiată cu toți mugurii vegetativi. 2) Ramură subțire și flexibilă ruptă dintr-o plantă. [Art. smiceaua] /Orig. nec.
A SMUCÍ ~ésc 1. tranz. (obiecte) A trage brusc și cu putere pentru a scoate sau pentru a schimba locul de aflare. 2. intranz. (despre arme de foc, mecanisme etc.) A avea recul; a recula. /<sl. smuțati, smykati
A SE SMUCÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe) A produce mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se zbate. /<sl. smuțati, smykati
smiceá, smicéle, s.f. 1. (înv. și reg.) vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuțit: fus, bețișor, cuțitaș, cuțit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiță. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subțire de iarbă.
smâ(n)ci v. a smuci: inima îi se smânci din loc NEGR.
smicea f. 1. vlăstar: din rădăcina rea odrăslește smicea rea PANN; 2. vergea foarte subțire. [Origină necunoscută].
smicì v. a smuci: ușile se smicesc BĂLC.
smu(n)cì v. 1. a smulge deodată: clopotul din turn smuncește AL.; 2. a fi neastâmpărat (de cai). [Și smâncì, smicì, smuncì = slav. SMUČATI, a răpi].
smiceá și zmiceá f., pl. ele (cp. cu sîmcea. în orice caz, nu d. bg. zmĭiče, șerpișor). Vărgută, mlădiță, nuĭa: ca niște zmicele dintr’o rădăcină (Cant.), păstrăvĭ înșirațĭ pe smicea, ĭ-a tras una cu smiceaŭa pe spinare (Olt). – în Trans. și zmî(n)cea. Și zmuncea (Șez. 5, 174).
zmiceá, V. smicea.
zmîceá, V. smicea.
zmîcésc, V. zmucesc.
zmînceá, V. smicea.
zmucésc (vest) și zmuncésc (est) v. tr. (vsl. sŭ-mučati, sŭ-mŭčati, sŭ-mŭknonti, a zmunci; sîrb. smuknuti, a se substrage, a scăpa. V. zmîc). Trag zguduind cu violență: ĭ-am zmuncit arma din mînă, ĭ-am pus mîna’n gît și l-am zmuncit de cîteva orĭ, clopotu cel mare te zmuncește cînd îl tragĭ, priponu zmuncește cînd se prinde un pește mare. Izbesc înapoĭ la descărcare: această pușcă zmuncește. A zmunci calu, a-l opri brusc și des (a-l sacada). A zmunci vorba, a vorbi zmuncit (sacadat). V. refl. Mă trag zguduindu-mă cu violență ca să scap: hoțu se zmuncea din mîna gardianuluĭ, calu s’a zmuncit și a fugit. – În vest și zmîcesc, în nord (Șez. 9, 140) zmîncesc.
zmunceá f. V. smicea.
zmuncésc, V. zmucesc.
SMICEA s. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (O ~ flexibilă de salcie.)
SMUCI vb. 1. a zgîlțîi, (Transilv.) a hăți. (~ de ușă ca să o deschidă.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ să se desprindă din legături.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mîinile lui.).
zmiceá, zmicele, s.f. – (reg.) Ramură, mlădiță: „Bat găleata oilor cu nouă zmicele de măr dulce” (Papahagi, 1925: 321). – Cf. smicea (probabil din lat. *summi cella „vârfuleț”, DEX).

zmâncea dex

Intrare: smicea
zmuncea substantiv feminin
zmicea substantiv feminin
zmâcea substantiv feminin
zmâncea substantiv feminin
smicea substantiv feminin
Intrare: smuci
zmuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
zmunci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smunci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
smânci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zmânci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smâci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zmâci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
smuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a