ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZGLĂVOC1 s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Popular) 1. Floarea de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă, care poartă sămînța). Cînepa de toamnă, (cea femelă) este cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea face sămînță în zglăvoc. PAMFILE, A. R. 169. Cînd pămîntul e tare, o taie [cînepa] cu sapa la rădăcină, fără s-o smîncească, căci așa s-ar scutura sămînța din zglăvoc. ȘEZ. IX 140. 2. (Bot.) Ghioc, vinețele. Zglăvoc... are foi ca leușteanul. Șe pune în scăldătoarea copiilor bolnavi. ȘEZ. XV 142.

ZGLĂVÓC2, zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.

ZGLĂVÓC1 s. m. v. zglăvoacă.

zglăvóc2 (plantă) s. m., pl. zglăvóci

zglăvóc (bot.) s. m., pl. zglăvóci

ZGLĂVÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.

sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

ZLĂVÓC, zlăvóci, s. m. (Var.) Zglăvoc. (cf. zglăvoc)

ZGLĂVÓC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /<bulg. glavoț

zglăvóc2 s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvóc și -óg m. (sîrb. zglavak, nod, juncțiune, d. glava, cap; glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V. zglăvoacă și ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic: să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.), fără s’o zmîncească, căcĭ așa s’ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și corovatică și jmoc. – Și zl-.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

zglăvoc s. v. ALBĂSTREA. ALBĂSTRICĂ. ALBĂSTRIȚĂ. GHIOC. VINEȚEA. VINEȚICĂ.