ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. – Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zgomot metalic specific, produs de unele obiecte prin lovire sau prin izbire; zăngănire, zăngăt. [Var.: zingănít, zângănít s. n.] – V. zăngăni.

ZÂNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZÂNGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZINGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.

ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (despre metale, clopote, sticlă; la pers. 3) A produce prin izbire sau prin lovire un sunet metalic specific; a zornăi, a zdrăngăni. ◊ Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zinghení, zângăní vb. IV] – Zâng + suf. -ăni.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zgomot metalic specific, produs de unele obiecte prin lovire sau prin izbire; zăngănire, zăngăt. [Var.: zingănít, zângănít s. n.] – V. zăngăni.

ZÂNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZÂNGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZINGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.

ZĂNGĂNÍ, zăngănesc și zăngăn, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă; și în forma zîngăni) A produce, prin izbire sau prin lovire, un sunet metalic; a zornăi, a zdrăngăni. Aristide scoase atunci un urlet de zîngăniră geamurile. REBREANU, R. II 132. Întîia mișcare ce făcu fu de a-și lua poziția și de a-și ciocni călcîiele, ca să se auză zăngănind pintenii. BASSARABESCU, S. N. 59. Clopoțeii de la capre zăngănesc voios în cale. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Tranz. îngenuncheații de ieri s-au ridicat năprasnici azi, scuturîndu-și pletele, zîngănindu-și armele. SANDU, D. P. 9. Se-nserase bine. Turmele trecînd Zîngăneau vrun clopot și veneau pe rînd De la cîmp. COȘBUC, P. I 249. – Variante: zîngăní, zingăní (SBIERA, P. 183, EMINESCU, N. 81), zinghení (ALECSANDRI, P. II 158) vb. IV.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zăngănire. Farmecul acestor remorci nu-l constituie numai ușile. Mai e zăngănitul de geamuri și uruitul de fierărie veche. BOGZA, A. Î. 246. Colonelul întinse picioarele sub masă, cu un zăngănit de pinteni. C. PETRESCU, Î. I 8. Vreau liniște... vreau pace. Nu vreau zăngănit de arme care poate-ar deștepta, Dincolo de munți, Dușmanul ce pîndește țara ta. DAVILA, V. V. 66. – Variante: zîngănít (SADOVEANU, O. VIII 39, IONESCU-RION, C. 119, ANGHEL-IOSIF, C. M. II 42), zingănít (CONTEMPORANUL, VIIII 213) s. n.

ZINGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZINGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGHENÍ vb. IV v. zăngăni.

ZÎNGĂNÍ vb. IV v. zăngăni.

ZÎNGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZĂNGĂNÍ, zăngănesc, vb. IV. Intranz. (Despre metale, clopote, sticlă) A produce, prin izbire sau prin lovire, un sunet metalic; a zornăi, a zdrăngăni. ◊ Tranz. Își zăngănesc armele. [Var.: zingăní, zângăní, zinghení vb. IV] – Onomatopee.

ZĂNGĂNÍT, zăngănituri, s. n. Zăngănire; zgomot metalic specific, produs de unele obiecte prin lovire sau prin izbire. [Var.: zingănít, zângănít s. n.] – V. zăngăni.

ZÂNGĂNÍ vb. IV. v. zăngăni.

ZÂNGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGĂNÍ vb. IV. v. zăngăni.

ZINGĂNÍT s. n. v. zăngănit.

ZINGHENÍ vb. IV. v. zăngăni.

zăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 să zăngăneáscă

zăngănít s. n., pl. zăngăníturi

zăngăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăngănésc, imperf. 3 sg. zăngăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăngăneáscă

zăngănít s. n., pl. zăngăníturi

ZĂNGĂNÍ vb. 1. v. zornăi. 2. a zdrăngăni. (Piese de metal ciocnite care ~.)

ZĂNGĂNÍT s. 1. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, (reg.) zangăt. (~ de arme.) 2. v. zornăit.

A ZĂNGĂNÍ ~ésc 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a face „zang-zang”; a zornăi; a zdrăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot specific prin ciocnire, lovire sau rostogolire; a zornăi; a zdrăngăni; a zurui. /zâng + suf. ~ăni

ZĂNGĂNÍT ~uri n. 1) v. A ZĂNGĂNI. 2) Zgomot produs de obiectele de sticlă sau de metal la lovire, cădere sau rostogolire; zdrăngănit; zornăit; zuruit. /v. a zăngăni

zăngănì v. a scoate un sunet metalic, a face sgomot ciocnindu-se. [V. zang!].

zăngănit n. sgomot ce fac armele și alte corpuri sonore întreciocnindu-se.

zăngănésc și zîngănésc v. intr. (ung. zengenĭ și zenegni. D. rom. poate veni alb. zangă, zăngănit. V. zang). Sun (vorbind despre săbiĭ, pahare supțirĭ ș. a.). V. tr. Îșĭ zăngăneaŭ armele.

zăngănít n., pl. urĭ. Sunet de săbiĭ izbite ș. a.

zîngănésc, V. zăngănesc.

ZĂNGĂNI vb. 1. a zornăi, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.) 2. a zdrăngăni. (Piese de metal ciocnite care ~.)

ZĂNGĂNIT s. 1. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, (reg.) zăngăt. (~ de arme.) 2. zăngăneală, zăngănire, zăngănitură, zornăială, zornăit, zornăitură, zuruială, zuruit, zuruitură, (rar) zornet, (reg.) zurai. (~ de lanțuri.)