zincuire definitie

2 intrări

17 definiții pentru zincuire

ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect de oțel, de fontă sau nemetalic cu un strat subțire de zinc pentru a-l feri de coroziune sau pentru a-i da un aspect decorativ; a zinca. – Zinc + suf. -ui.
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare. – V. zincui.
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un metal cu un strat subțire de zinc, pentru a-l feri de ruginire.
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare.
ZINCUÍ, zincuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un metal cu un strat subțire de zinc, pentru a-l feri de ruginire. – Din zinc.
ZINCUÍRE, zincuiri, s. f. Acțiunea de a zincui și rezultatul ei; zincare.
zincuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 să zincuiáscă
zincuíre s. f. g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
zincuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zincuiésc, imperf. 3 sg. zincuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zincuiáscă
zincuíre s. f., g.-d. art. zincuírii; pl. zincuíri
ZINCUÍ vb. (TEHN.) a galvaniza, a zinca. (A ~ un obiect metalic.)
ZINCUÍRE s. (TEHN.) galvanizare, zincare. (~ tablei.)
A ZINCUÍ ~iésc tranz. tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de zinc (în scop protector sau decorativ) /zinc + suf. ~ui
ZINCUI vb. (TEHN.) a galvaniza, a zinca. (A ~ un obiect metalic.)
ZINCUIRE s. (TEHN.) galvanizare, zincare. (~ tablei.)

zincuire dex

Intrare: zincui
zincui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: zincuire
zincuire substantiv feminin