zimțuit definitie

2 intrări

17 definiții pentru zimțuit

ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de fierăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.
ZIMȚUÍT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat, zimțat. – V. zimțui.
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.
ZIMȚUÍT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat, zimțat. – V. zimțui.
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți (unei monede, unei seceri, unui ferăstrău, unui zid etc.); p. ext. a cresta. Cu secerile de tirg nu se poate secera înainte de a le zimțui sau zimța la fierari. PAMFILE, A. R. 116. ◊ Fig. Sute de piscuri răsar de pretutindeni, se desfac unele de altele, zimțuind zarea pînă-n albastrul depărtărilor. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ Refl. Fig. A se încreți. Un vîntișor filfii în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit. SADOVEANU, N. F. 74.
ZIMȚUÍT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat. Luciul zimțuit al secerii scrîșnește, șuieră, fulgeră-n soare, doboară-n pale holdele aurii. SANDU, D. P. 37. ◊ Fig. Coama vinătă, zimțuită a Pietrosului. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ Fig. Care este (sau pare) zdrențuit. Purta un joben cenușiu, o lavalieră, o redingotă a cărei culoare era un mister, pantaloni adine zimțuiți la glezne. SADOVEANU, O. VIII 152. De ce? mă întrebă el ridicînd spre mine fruntea pe care sta zimțuit în neregulă păru-i buhos. id. ib. 122.
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț.
ZIMȚUÍT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat. – V. zimțui.
zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă
zimțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zimțuiáscă
ZIMȚUÍ vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)
ZIMȚUÍT adj. crestat, dințat, zimțat, (rar) zimțos. (Roată ~.)
A ZIMȚUÍ ~iésc tranz. (instrumente, piese etc.) A prevedea cu zimți; a cresta. /zimț + suf. ~ui
zimțuì v. a mărgini.
zimțuĭésc v. tr. Garnisesc cu zimțĭ: banĭ zimțuițĭ. Oțelu zimțuit = ferestrău (Sadov. VR. 1928, 1, 53).
ZIMȚUI vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)
ZIMȚUIT adj. crestat, dințat, zimțat, (rar) zimțos. (Roată ~.)

zimțuit dex

Intrare: zimțuit
zimțuit adjectiv
Intrare: zimțui
zimțui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv