ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de fierăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.

ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.

ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți (unei monede, unei seceri, unui ferăstrău, unui zid etc.); p. ext. a cresta. Cu secerile de tirg nu se poate secera înainte de a le zimțui sau zimța la fierari. PAMFILE, A. R. 116. ◊ Fig. Sute de piscuri răsar de pretutindeni, se desfac unele de altele, zimțuind zarea pînă-n albastrul depărtărilor. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ Refl. Fig. A se încreți. Un vîntișor filfii în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit. SADOVEANU, N. F. 74.

ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț.

zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă

zimțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zimțuiáscă

ZIMȚUÍ vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)

A ZIMȚUÍ ~iésc tranz. (instrumente, piese etc.) A prevedea cu zimți; a cresta. /zimț + suf. ~ui

zimțuì v. a mărgini.

zimțuĭésc v. tr. Garnisesc cu zimțĭ: banĭ zimțuițĭ. Oțelu zimțuit = ferestrău (Sadov. VR. 1928, 1, 53).

ZIMȚUI vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)