ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (Înv. și fam.; la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de fierăstrău etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. zăbec, sb. zubac.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (Fam., înv., la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de ferăstrău etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. zăbec, scr. zubac.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare din crestăturile de pe muchia unor monede. Avem la chimir galbeni cu zimți cu care putem plăti vin cît de bun. SADOVEANU, O. VIII 257. Cîte 1500 galbeni de fată; bani... împărătești și cu zimți. ALECSANDRI, T. 433. Și el, măre, că-și făcea Nouă mori pe sub pămînt... cu piscoaie de argint Să vie tot bani cu zimți. TEODORESCU, P. P. 670. ♦ (Familiar, la pl.) Bani monede. Îl poftii ca deocamdată să-mi caute, și fără zăbavă, ceva zimți; era în ajunul zilei mele de naștere și țineam, într-un anume scop, s-o prăznuiesc în lege. M. I. CARAGIALE, C. 88. Ne-am calicit cu desăvirșire: zimți, ba oițe, ba stupi, ba cai și boi s-au dus ca pe gura lupului! CREANGĂ, A. 114. ♦ Dinții anumitor rotițe, ai pînzei de ferăstrău, ai secerii etc.; p. ext. obiect care are astfel de dinți. Războinicii beiului Cantemir puseră zimții în coastele cailor și ieșiră cu ropot greu în cîmpie. SADOVEANU, VII 12. Mai demult se foloseau numai secerile făcute de fierarii satelor; acestea aveau limba lată și zimții mari. PAMFILE, A. R. 116. ◊ Fig. Făcură nouă secerețele Cu mănunchi de floricele, Cu zimții de viorele. PĂSCULESCU, P. 20. (Într-o imagine poetică) Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca Și străveziul demon, prin aer cînd să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale, De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Învechit) Crestături în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. (Fig.) Vîrfuri multe [de munți]... se nalță în limpezișul zărilor, ca și cum ar da să spargă cu zimții lor bolta albastră a cerului. VLAHUȚĂ, R. P. 170. 2. (Regional, numai la pl.) Tindeche. (Cu pronunțare regională) Tindechea, numită încă și zimți. este de mai multe feluri. PAMFILE, I. C. 278.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia monedelor. ♦ Monedă de aur; galben. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (de ceasornic, de pinten etc.) sau ai unei pânze de ferăstrău, de seceră etc. 2. (Înv.) Crestătură în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. 3. (Reg., la pl.) Tindeche. – Comp. bg. zăbec, sb. zubac.

zimț s. m., pl. zímți

zimț s. m., pl. zimți

ZIMȚ s. 1. crestătură, dinte. (~ pe muchia unei monede.) 2. colț, dinte. (~ al ferăstrăului.)

ZIMȚ s. v. cheotoare, crenel, galben.

ZIMȚI s. pl. v. tindeche.

ZÍMTE, zimți, s. m. (Var.) Zimț.

zimț (-ți), s. m. – 1. Dinte mare, colț, vîrf. – 2. Crenel. – 3. Crestătură pe marginea monedei. – 4. Monedă de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la războiul de țesut. – Var. zimte. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbĭcĭ (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zăbec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai puțin probabilă. – Der. zimța (var. zimț(u)i), vb. (a face zimți, a cresta, a stria). – Cf. zîmba, zăbală.

ZIMȚ, zimți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) ~; p. ext. obiect care are astfel de zimți. ◊ (Fig.) Făcură nouă secrețele Cu mănunchi de floricele, Cu zimții de viorele. 2. (Înv.) ~; (fig.) zimții munților. [și DLRLC]

ZIMȚ2, zimți, s. m. (Reg., numai la pl.) Tindeche. [și DLRLC]

ZIMȚÍ, zimțésc, vb. IV. (Var.) Zimțui. (din zimț)

ZIMȚ ~i m. 1) Crestătură (ascuțită) făcută pe muchia unei monede, a unui instrument sau a unei piese. 2) la pl. înv. fam. Bani de metal; monede. /cf. bulg. zăbec, sb. zubac

zimți m. pl. 1. marginea crestată a zidurilor; 2. dungă crestată la monede: galbeni cu zimți; 3. dinții sau colții ferestrăului; 4. Mold. crestături în pietrele morii; 5. Tr. tindeche; 6. fig. margine: (demonul) atinge ’ncet arama cu zimții aripei sale EM. [Origină necunoscută].

zimțĭ m. pl. (d. germ. sims, zimțĭ, nu d. rus. zubcý, zimțĭ, pl. luĭ zubéc, dințișor). Crestăturĭ pe marginea unuĭ lucru (la monete, la roatele mașinilor, la lama ferestrăuluĭ ș. a.). Pl. Banĭ cu zimțĭ. – Sing. zimte (Biblia 1688. Dac. 3, 747). În Mold. sing. un zimț.

zimț s. v. CHEOTOARE. CRENEL. GALBEN.

ZIMȚ s. 1. crestătură, dinte. (~ pe muchia unei monede.) 2. colț, dinte. (~ al ferăstrăului.)

zimți s. pl. v. TINDECHE.

zímți s. pl.tant. (arg. stud.) Bani ◊ „Nu persoana ta le interesează (pe fete), ci zimții tăi.” (de la zimții banilor; C. Lupu în LL 3/72 p. 350)

zímț, zimți, s.m. – Motiv decorativ în forma unor triunghiuri repetate, utilizat de meșterii olari din Maramureș. – Cf. srb. zubac, bg. zăbec (DLRM, DEX).

zimți s. m. pl. 1. (înv.) monede. 2. (stud.) bani.