ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Zid + suf. -ui.

ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Zid + suf. -ui.

ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide sau a înconjura cu ziduri. (Fig.) Într-acolo, peste vîrfuri de plopi și sălcii, se bolovăneau nori negri... ziduind zăvorit zarea. C. PETRESCU, A. R. 5.

ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Din zid.

ziduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ziduiésc, imperf. 3 sg. ziduiá conj. prez. 3 să ziduiáscă

ziduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ziduiésc, imperf. 3 sg. ziduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ziduiáscă

A ZIDUÍ ~iésc tranz. rar A închide cu un zid (de jur împrejur). /zid + suf. ~ui

ziduí, ziduiesc, vb. tranz. – (rar) A zidi: „Colo-n jos, pă prundurele / Ziduiesc tri frățurele” (Bilțiu, 1996: 105; Rogoz). (Trans. de Nord). – Din zid (< sl. zidǔ) + suf. -ui (DLRM, DEX).