ZIDITÓR, ziditori, s. m. 1. Persoană care zidește, construiește; p. ext. întemeietor. 2. (Bis.; art.) Dumnezeu. – Zidi + suf. -tor.

ZIDITÓR, -OÁRE, ziditori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care zidește, construiește; p. ext. întemeietor. 2. S. m. art. (În religia creștină) Dumnezeu. – Zidi + suf. -tor.

ZIDITÓR, -OÁRE, ziditori, -oare, s. m. și f. 1. Cel care zidește, care construiește. (Fig.) Măreața construcție a socialismului nu se poate înălța fără ziditori puternici, sănătoși din punct de vedere moral și fizic. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2058. ◊ (Adjectival) Toată această luptă eroică a zilei de azi, care pregătește pentru omenire ziua de mîine așteaptă pe artiștii ziditori ai cuvîntului. SAHIA, U.R.S.S. 170. 2. (În concepțiile religioase, numai m.) Cel care a creat lumea; dumnezeu. Oare ziditorii a toată făptura n-a așezat cite-o scînteie de viață și de simțire în fiece lucru? HOGAȘ, M. N. 166. Lasă-mă în pace, darnicule căpitane, ca să mulțămesc întîi ziditorului meu. DRĂGHICI, 31. 21. Tu ne-ai ajutat, Sfinte ziditor, Și ne-ai îndreptat La om primitor. TEODORESCU, P. P. 118.

ZIDITÓR, -OÁRE, ziditori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care zidește, construiește. 2. (În concepțiile religioase, la m.) Cel care a creat lumea; dumnezeu. – Din zidi + suf. -(i)tor.

ziditór s. m., pl. ziditóri

ziditór s. m., pl. ziditóri

ZIDITÓR ~oáre, (~óri, ~oáre) m. și f. 1) și fig. Persoană care zidește; constructor. ~orii viitorului. 2) la sing. mai ales art. (în concepțiile religioase creștine) Creator al lumii; Dumnezeu. /a zidi + suf. ~or

ziditor m. 1. constructor; 2. creator: ziditorul lumii AL.

ziditór m. Constructor, creator: ziditoru lumiĭ.