dzâd sn vz zid

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și unite printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. executat din cărămizi, din blocuri de piatră așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton și destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție. Din conac nu mai erau în picioare decît zidurile înnegrite de fum. CAMIL PETRESCU, O. I 64. Părea acum o cetate de piatră încununată cu turnuri scurte și întărită într-o parte cu un zid puternic. GALACTION, O. I 346. Se duse binișor, se strecură pe lîngă zid. ISPIRESCU, L. 30. Pe-a degetelor vîrfuri, în ietacul tăinuit Intră-unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Zid chinezesc v. chinezesc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul, în incinta unei clădiri sau (învechit) a unei cetăți. Să ne gîndim că nu ne bucurăm numai noi aici și că între toate zidurile de fabrici din țară e aceeași bucurie. DEMETRIUS, C. 70. ◊ Expr. (Despre o mulțime) A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se grupa, a se uni în jurul cuiva. A pune pe cineva la zid v. pune (2). (Mold.) A trăi cît zidul Goliei = a trăi mult. Am să te las să trăiești cît zidul Goliei și cetatea Neamțului. CREANGĂ, P. 324. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de barieră, obstacol, fortificație) N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Neculcea ușa proptea, Zid cu spatele făcea, Pe toți turcii-i închidea. TEODORESCU, P. P. 548. Din Suceava cînd el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare. ALECSANDRI, P. P. 173. (Sugerînd ideea de desime, de coeziune a elementelor constitutive) Zidul de țărani îl privi în tăcere. Apoi crescu in ei un mormăit de nemulțumire. DUMITRIU, N. 10. Zidul militar nici nu clipea, parc-ar fi fost de oțel. în schimb, din mulțimea răzvrătită, porniră brusc alte strigăte. REBREANU, R. II 253. Îndată ce ajunserăm aici, un regiment de soldați turci, ce făceau două ziduri în cele două părți ale locului unde se afla tabăra, ne prezintă armele. BOLINTINEANU, O. 262. (Sugerînd ideea de înălțime, de masivitate) Zidul de întuneric albastru se apropia cu repeziciune. DUMITRIU, P. F. 15. Se vedea zidul de apă cum se depărtează, fulgerînd și bubuind. id. ib. 16. Înainte se ridica zidul verde al pădurii. SADOVEANU, O. I 309.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție executat din cărămizi, din blocuri de piatră, așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant) sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile, pentru a-l apăra; fig. a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva. – Slav (v. sl. zidŭ).

!mólia-zídurilor (crustaceu) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-zídurilor (-li-ei-)

!verdeáța-zídurilor (plantă) s. f. art., g.-d. art. verdeții-zídurilor

zid s. n., pl. zíduri

mólia-zídurilor s. f. (sil. -li-a)

verdeáța-zídurilor (bot.) s. f.

zid s. n., pl. zíduri

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

zid (-duri), s. n. – 1. Element de construcție vertical, fortificație, îngrăditură. – 2. Perete. – Megl. zid. Sl. zidŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 472; Conev 79), cf. bg., sb., cr., slov. zid. – Der. zidar, s. m. (muncitor care execută zidărie), din sl. zidarĭ, cf. sb., slov. zidar; zidărie, s. f. (meseria zidarului; construcție de zid); zidărit, s. n. (zidărie); zidi, vb. (a ridica un zid; a construi, a lucra, a edifica, a fabrica, a înălța; a făuri, a crea); din sl. zidati; ziditor, s. m. (întemeietor, constructor); ziditură, s. f. (clădire; creație).

ZID ~uri n. Element de construcție (din piatră, beton etc.) care împrejmuiește sau separă un spațiu, un teren sau o încăpere. * ~ chinezesc a) zid uriaș construit în vechime la granițele de nord ale Chinei; b) barieră riguroasă. A face ~ în jurul cuiva a) a înconjura pe cineva pentru a-l apăra; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu

zid n. 1. lucrare de zidărie alcătuind o casă sau servind de îngrădire: zidul curții; 2. fortificațiunea unui oraș: zidurile cetății; 3. de-a zidul, joc de copii cari formează un lanț: cei dela margine pornesc și trec sub brațele fiecărui jucător. [Slav. ZIDŬ].

zid n., pl. urĭ (vsl. zidŭ). Lucrare făcută din cărămizĭ orĭ petre lipite cu var saŭ cu ciment p. a forma un părete, un gard ș. a. Fig. Om saŭ ceată care opune o mare forță fizică saŭ morală: soldațiĭ formară zid în prejuru șefuluĭ lor. Zidurile cetățiĭ, fortificațiunile îngrăditoare ale cetățiĭ.

ZID s. (CONSTR.) 1. (livr.) mur. (~ de cetate.) 2. perete. (~ al unei camere.)

INTRA MUROS (lat.) înăuntrul zidurilor (cetății) – A te afla intra muros, a trăi în cadrul unei colectivități.

pus la zid expr. 1. condamnat la moarte prin împușcare. 2. care este ținta criticilor formulate de un grup de persoane.