zicătură definitie

10 definiții pentru zicătură

ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. (Regional, rar) 1. (Mai ales la pl.) Comunicare (transmisă oral) constituind o expresie, o zicătoare, o snoavă. Iordachi Golescu... s-a îndemnat a aduna feluri de zicături, cuvinte adevărate și anecdote ce se ziceau prin Țara Romînească. La TDRG. 2. Cîntec; cîntare. El știa că după zicătura acestuia joacă orișice ființă. SBIERA, P. 7.
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare. 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)tură.
zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri
zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri
ZICĂTÚRĂ s. v. proverb, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.
zicătură f. Buc. cântare de instrumente muzicale.
zicătúră f., pl. ĭ. Zicătoare. Vechĭ. Cîntec dintr’un instrument). Felu de a cînta (dintr’un instrument): halal zicătură!
zicătu s. v. PROVERB. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.

zicătură dex

Intrare: zicătură
zicătură substantiv feminin