zguduit definitie

2 intrări

25 definiții pentru zguduit

ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine din temelie; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. 3. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. – Et. nec.
ZGUDUÍT, -Ă, zguduiți, -te, adj. Agitat, frământat. ♦ Emoționat puternic, înfiorat. – V. zgudui.
ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). ♦ Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. 2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. – Et. nec.
ZGUDUÍT, -Ă, zguduiți, -te, adj. Agitat, frământat. ♦ Emoționat puternic, înfiorat. – V. zgudui.
ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. Tranz. 1. A scutura cu putere, a face să se cutremure, să se clatine din temelii. V. zdruncina. Valea Doftăniței era zguduită de cutremur. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 7/5. Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos. ALEXANDRESCU, P. 107. ◊ Fig. Un imens hohot de rîs zgudui secția întreagă. HOGAȘ, H. 74. Se mișcară rîuri-rîuri, Ori din codri răscolite, ori stîrnite din pustiuri, Zguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi, înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi. EMINESCU, O. I 147. Un răcnet mare Cutremură pădurea și zguduie și munții. ODOBESCU, S. III 92. ◊ Refl. Docarul se zgudui și se aplecă pe o aripă. SADOVEANU, M. C. 208. Se zguduie tot domul de pare-a fi de scînduri, Și stînci în temelie clătindu-se vedem. EMINESCU, O. I 94. 2. Fig. A zdruncina o instituție, o organizație socială sau politică, producînd tulburări, agitații, răscoale. Tudor Vladimirescu zguduie Oltenia. GALACTION, O. I 157. Revoluția franceză, zguduind Europa pînă în cele mai adînci ale sale temelii, se resimți și între romîni. KOGĂLNICEANU, S. A. 74. ♦ A clătina convingerile cuiva, a face să se zdruncine, să se clintească conștiința cuiva. Dacă aș putea să te fac să înțelegi prin vorbe tot trecutul meu, poate te-aș zgudui în credințele ce ai. SADOVEANU, P. S. 204. Era palidă și abătută. Căința zguduise adînc conștiința ei. BOLINTINEANU, O. 466. ♦ A emoționa puternic, a înfiora, a cutremura. Apariția tatei în mijlocul nostru ne-a zguduit mai mult ca în ziua revederii din gară. Era de nerecunoscut. SAHIA, N. 59. De o sensibilitate exagerată, orice zgomot o zguduia din cap pînă la picioare. BART, E. 380. 3. (Cu privire la obiecte) A mișca încoace și încolo, a clătina. Înălțară steaua sub candelă, o zguduiră încet, și clopoțelul sună ușor. SADOVEANU, O. VII 344. Mi-am înfipt amîndouă mîinile în vergeaua din mijloc (de la fereastră) ș-am încercat s-o zgudui. DELAVRANCEA, la TDRG.
ZGUDUÍT, -Ă, zguduiți, -te, adj. 1. Clătinat din temelii, zdruncinat, șubrezit. La suirea lor pe tron, Ghica și Sturza au găsit țările zguduite pînă în temelie. GHICA, S. 119. 2. Fig. înfiorat, mișcat, cutremurat.
ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina. ♦ Tranz. Fig. A agita cu violență; a răscoli, a frământa. ♦ Tranz. Fig. A clătina convingerile cuiva, a face să se zdruncine conștiința cuiva. 2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora.
ZGUDUÍT, -Ă, zguduiți, -te, adj. Agitat, frământat. ♦ Emoționat, înfiorat. – V. zgudui.
zguduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgúdui, 3 zgúduie, imperf. 3 sg. zguduiá; conj. prez. 3 să zgúduie
zguduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgúdui, 3 sg. zgúduie, imperf. 3 sg. zguduiá
ZGUDUÍ vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgâlțâi. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. v. tremura. (Se ~ pereții.) 3. v. hâțâi. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 4. a zgâlțâi, (pop.) a zgâlțâna. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) scutura. (A ~ lichidul din eprubetă.) 6. a se cutremura, a se încrâncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimânta, a tremura, (înv. și pop.) a se spăimânta. (Se ~ la auzul acestei vești.)
ZGUDUÍ vb. v. clătina.
ZGUDUÍT adj. cutremurat. (A rămas ~ de vestea primită.)
ZGUDUÍT s. 1. v. clătinare. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. v. hurducare. (~ul unei căruțe, pe un drum cu hârtoape.)
A ZGUDUÍ zgúdui tranz. A face să se zguduie; a zdruncina. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zdruncina. /Orig. nec.
A SE ZGUDUÍ mă zgúdui intranz. 1) (despre vehicule sau persoane aflate în vehicule) A se scutura cu putere (din cauza denivelării drumului); a se zdruncina; a se hurduca. 2) (despre pământ) A se afla în seism; a se cutremura. 3) fig. (despre persoane) A fi cuprins de emoții puternice; a se tulbura. /Orig. nec.
sguduì v. 1. a scutura tare: lanțurile le sguduiau cu mânie GR. AL.; 2. fig. a agita cu violență: această veste l’a sguduit. [Origină necunoscută].
zgúduĭ, a v. tr. (gep. *skudojan, vsax. skuddian, vgerm. scutten, ngerm. schütten, a turna, schutteln, a clătina, a zgudui). Scutur (clatin) lucrurĭ grele: a zgudui un zid, se zguduĭa pămîntu de bombardament. Fig. Emoționez, întristez, consternez, zdrobesc: moartea fiuluĭ luĭ l-a zguduit adînc. Turbur, răstorn: revoluțiunea a zguduit țara.
zgudui vb. v. CLĂTINA.
ZGUDUI vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgîlțîi, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 2. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a dudui, a tremura, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Se ~ pereții.) 3. a clătina, a hițîi, a bîțina, a hodorogi, a hurduca, a hurducai, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drigîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 4. a clătina, a scutura, a zgîlțîi, (pop.) a zgîlțina, (reg.) a zbiciula, a zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 5. a (se) agita, a (se) clătina, a (se) scutura, (reg.) a (se) clătări, (Mold. și Bucov.) a (se) cobîlțîi. (A ~ lichidul din eprubetă.) 6. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, (înv. și pop.) a se spăiminta, (înv. și reg.) a se spaima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., in Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (Se ~ la auzul acestei vești.)
ZGUDUIT s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduitură. (La seism s-a simțit un ~ puternic.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)
ZGUDUIT adj. cutremurat, încrîncenat, înfiorat, înfricoșat, îngrozit, înspăimîntat, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ de vestea primită.)
a zgudui anatomia cuiva expr. (er.) a(-și) epuiza partenerul de sex, a iubi intens.
a zgudui lapții cuiva expr. (er.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
zguduit, zguduituri s. n. v. zguduială.

zguduit dex

Intrare: zguduit
zguduit adjectiv
Intrare: zgudui
zgudui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a