GRÍPCĂ, gripci, s. f. Unealtă care servește la curățarea doagelor (vechi), a grinzilor etc. – Din bg. ogribka.

GRÍPCĂ, gripci, s. f. Unealtă care servește la curățarea doagelor (vechi), a grinzilor etc. – Din bg. ogribka.

GRÍPCĂ, gripci, s. f. Unealtă de dogărie care servește la curățirea doagelor, în special a doagelor vechi.

grípcă s. f., g.-d. art. grípcii; pl. gripci

grípcă s. f., g.-d. art. grípcii; pl. gripci

GRÍPCĂ s. (TEHN.) răzuș, teslă, (reg.) scoabă, (înv.) strujniță. (~ pentru tâmplari, dulgheri.)

grípcă (grípci), s. f. – 1. Unealtă care servește la curățarea doagelor. – 2. Roată cu zimți. – Var. grifcă, hripcă, sgripcă. Bg. ogripka (Conev 62; Candrea, GS, VI, 324; Scriban), din sl. greti, grebą „a răzui”, dintr-un sl. gribka, după DAR, din sb., bg. zagribam „a răzui”, după Skok 70).

GRÍPCĂ ~ci f. Unealtă specială pentru răzuirea doagelor pe partea interioară a butoaielor. /<bulg. ogribka

gripcă f. 1. custura cu care dogarul roade doagele murdare când se înfundează vasele vechi; 2. custura de strungărit a rotarului; 3. roata de fier zimțată a fusului celui mic al joagărului. [Cf. grapă].

grípcă f., pl. ĭ (bg. ogribka, id., d. gribkam, răzuĭ, vsl. grebon-greti, a răzui; rut. hripka, răceală în gît, rudă cu grapă, hrașpă, scripcă. Cp. cu strachină). Lopățică de răzuit pĭeile saŭ doagele. Făcăleț c’un capăt în formă de lopățică de amestecat mălaĭu în căpistere (ArhO. 1928, 128). O roată de lemn dințată la fusu cel mic al joagăruluĭ. – Și hripcă și zgripcă. În Munt. vest și grifcă.

zgrípcă, V. gripcă.

GRIPCĂ s. (TEHN.) răzuș, teslă, (reg.) scoabă, (înv.) strujniță. (~ pentru tîmplari, dulgheri.)