zgrepțâna definitie

18 definiții pentru zgrepțâna

ZGREPȚĂNÁ, zgreápțăn, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. A zgâria, a râcâi (cu ghearele). ♦ Refl. (Reg.) A se scărpina. ♦ Tranz. A ara la suprafață, a zgâria pământul. 2. Refl. A se cățăra, agățându-se cu ghearele. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. – Et. nec.
ZGREPȚĂNÁ, zgreápțăn, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. A zgâria, a râcâi (cu ghearele). ♦ Refl. (Reg.) A se scărpina. ♦ Tranz. A ara la suprafață, a zgâria pământul. 2. Refl. A se cățăra, agățându-se cu ghearele. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. – Et. nec.
ZGREPȚĂNÁ, zgreapțăn, vb. I. (Și în forma zgrepțena) 1. Intranz. A rîcîi, a zgîria. La ușă zgrepțănau mînile răniților. La geamuri se arătară fețe galbene. CAMILAR, N. I 447. Foxul impiegatului de la finanțe... începu să zgrepțene scîncind. C. PETRESCU, C. V. 49. Vulpea zgrepțănă cît zgrepțănă la rădăcina copacului. ȘEZ. III 187. ◊ Fig. Simțesc că zgreapțănă ceva acolo – doctorul spune că-i la ficat. SADOVEANU, P. M. 190. ◊ Refl. A se scărpina. Onofrei se zgrepțenă la tîmplă. SADOVEANU, F. J. 443. 2. Refl. A se cățăra, a se urca (pe ceva). Nu vezi ce e la dreapta, la stingă; nu mai știi că alții se zgreapțănă pe alte pripoare și cad sub altă răpăială de gloanțe. PETRESCU, Î. II 35. Sui degrabă în copacu ista, zise Vlasă lui Năstasă, zgrepțănîndu-se iute într-un copac scorburos și nalt. La TDRG. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. Se ridică în coate și se zgreapțănă de pat. Aproape să cadă. C. PETRESCU, C. V. 214. – Prez. ind. și: zgrepțăn (ȘEZ. III 187). – Variante: zgrepțená, zgrepțîná (C. PETRESCU, O. P. II 112) vb. I.
ZGREPȚENÁ vb. I v. zgrepțăna.
ZGREPȚÎNÁ vb. I v. zgrepțăná.
ZGREPȚĂNÁ, zgreápțăn, vb. I. 1. Intranz. A zgâria, a râcâi (cu ghearele). ♦ Refl. A se scărpina. ♦ Tranz. A ara la suprafață, a zgâria pământul. 2. Refl. A se cățăra. ♦ A se agăța, a se prinde de ceva. [Var.: zgrepțená vb. I] – V. grăpțăna[1].[1]
ZGREPȚENÁ vb. I. v. zgrepțăna.
zgrepțăná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 zgreápțănă; conj. prez. 3 să zgrépțene
zgrepțăná vb., ind. prez. 1 sg. zgreápțăn, 3 sg. și pl. zgreápțănă; conj. prez. 3 sg. și pl. zgrépțene
ZGREPȚĂNÁ vb. v. agăța, atârna, prinde, râcâi, scarpina, spânzura, suspenda, zgâria.
sgrepțăná (-eápțăn, -át), vb.1. A se cățăra agățîndu-se. – 2. A se scărpina, a rîcîi. – Var. sgrepț(ăn)a, (s)gripsăna, grăpțăna, grăpsăna. Creație expresivă (Tiktin), cf. sl. greti, grebsti „a rîcîi”, ngr. γρατσουνίζω „a zgrepțăna”, germ. grapsen. Legătura cu lat. excarpitiāre (Giuglea, LL, II, 34) nu este probabilă.
ZGREPȚĂNÁ, zgreápțăn, vb. I. ~ (creație expresivă; cf. sl. greti, grebsti = a scurma, ngr. γρατσουνίζω = a zgâria, germ. grapsen)
A ZGREPȚĂNÁ zgreápțăn pop. 1. intranz. (despre animale) A zgâria un obiect cu ghearele, cu labele sau cu unghiile, producând un zgomot supărător. Mâța zgreapțănă la ușă. 2. tranz. (terenuri, pământ) A ara rău, scormonind numai la suprafață. /Orig. nec.
A SE ZGREPȚĂNÁ mă zgreápțăn intranz. pop. 1) A se freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a înlătura senzația de mâncărime); a se scărpina. 2) A se ridica cu greu în sus făcând uz de mâini, de labe sau de gheare; a se cățăra. 3) A se apuca strâns cu ghearele, cu mâinile sau cu labele; a se agăța; a se anina; a se prinde. /Orig. nec.
sgrepț(or)à (sgripțăna) v. Mold. a se cățăra. V. sgripțor.
grápșin (mă), a grăpșina v. refl. (d. grapă. Cp. și germ. grapsen, a. î.). Mold. Mă agăț, mă cațăr, mă prind suindu-mă: caiĭ se grapșină pe scărĭ de bolovanĭ (Vlah. Rom. Pit., 221, vorbind de munțiĭ Neamțuluĭ). Mă grápțăn, grăpțănát; și mă zgrépțăn, se zgreapțănă, să se zgrépțene, zgrepțănat; mă zgrépțur, -at. V. și gripțur, s. m.
zgrépțăn (mă), și zgrépțur, V. grapșin.
zgrepțăna vb. v. AGĂȚA. ATÎRNA. PRINDE. RÎCÎI. SCĂRPINA. SPÎNZURA. SUSPENDA. ZGÎRIA.

zgrepțâna dex

Intrare: zgrepțăna
zgrepțăna 2 conj.3 -reap- conjugarea I grupa I verb
zgrepțâna verb grupa I conjugarea I
zgrepțena conjugarea I grupa I verb
zgrepțura conjugarea I grupa I verb
zgrepțăna 1 conj.3 -rep- conjugarea I grupa I verb