GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

GLĂVOÁCĂ, glăvoace, s. f. V. zglăvoc.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu capul turtit, cu gura largă, fără solzi, care trăiește în apele de munte și se hrănește, mai ales, cu ouăle altor pești (Cottus gobio); babă moacă, slăvoacă. Aceste ape limpezi, în care joacă păstrăvul și zglăvoaca, vin din depărtări și adîncimi de codri. SADOVEANU, V. F. 16. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal, cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră, cîteva măsline. HOGAȘ, M. N. 140. – Variantă: zglăvóc (MARIAN, INS. 56) s. m.

ZGLĂVÓC², zglăvoci, s. m. (Popular) 1. Floarea de cînepă (mai ales a cînepei de toamnă, care poartă sămînța). Cînepa de toamnă, (cea femelă) este cea care rămîne verde pînă cînd se culege; ea face sămînță în zglăvoc. PAMFILE, A. R. 169. Cînd pămîntul e tare, o taie [cînepa] cu sapa la rădăcină, fără s-o smîncească, căci așa s-ar scutura sămînța din zglăvoc. ȘEZ. IX 140. 2. (Bot.) Ghioc, vinețele. Zglăvoc... are foi ca leușteanul. Șe pune în scăldătoarea copiilor bolnavi. ȘEZ. XV 142.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvóc s. m.] – Bg. glavoč.

ZGLĂVÓC², zglăvoci, s. m. (Pop.) 1. Floare de cânepă (mai ales a cânepei de toamnă). 2. (Bot.) Vinețele. – Bg. glavoč.

ZGLĂVÓC¹ s. m. v. zglăvoacă.

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

zglăvóc² (plantă) s. m., pl. zglăvóci

zglăvoácă s. f. / zglăvóc s. m. (zool.), pl. zglăvoáce / zglăvóci

zglăvóc (bot.) s. m., pl. zglăvóci

GLĂVOÁCĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie de baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie de vad, porcușor de vad.

ZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

ZGLĂVÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriță, ghioc, vinețea, vinețică.

ZGLĂVOC-GÁLBEN s. v. scai-galben.

sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

ZGLĂVOÁCĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

ZGLĂVÓC ~ci m. 1) Floare a cânepei (de toamnă). 2) Plantă erbacee cu flori, de obicei albastre, care crește, mai ales, prin semănături; albăstrea. /<bulg. glavoț

zglăvóc² s.m. (înv.) căpățână, bulb, spic.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

zglăvóc și -óg m. (sîrb. zglavak, nod, juncțiune, d. glava, cap; glavoč, obleț [pește] și tătăișă [plantă]. V. zglăvoacă și ghioc 2). Zglăvoacă. Partea de sus a uneĭ plante, căpățînă, bulb, spic: să se treĭere ca să se scuture zglăvocu (Vs.), fără s’o zmîncească, căcĭ așa s’ar scutura sămînța (cînepeĭ) din zglăvoc (Șez. 9, 140). Un fel de centauree numită și corovatică și jmoc. – Și zl-.

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie-de-baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie-de-vad, porcușor-de-vad.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

zglăvoc s. v. ALBĂSTREA. ALBĂSTRICĂ. ALBĂSTRIȚĂ. GHIOC. VINEȚEA. VINEȚICĂ.

zglăvoc-galben s. v. SCAI-GALBEN.

zglăvoácă, (zglăvoc), s.f. și m. – (reg.; zool.) Specie de pește care trăiește în apele reci de munte (Cottus gobio). Semnalat pe tot cursul râului Vișeu, dar și în Iza și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 86). – Din bg. glavoč „obleț” (DLRM, DEX, MDA), srb. glavoč (MDA).