zglobiu definitie

2 intrări

15 definiții pentru zglobiu

ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Cu un ritm vioi, săltăreț, vesel. – Din sl. zlobivŭ.
ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Cu un ritm vioi, săltăreț, vesel. – Din sl. zlobivŭ.
ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. Pe micul școlar zglobiu și pe acest om bizar Jap i-a stimat și i-a iubit. GALACTION, O. I 306. Ileana, frumușică și curățică, avea veșnic un rîs zglobiu care-i plăcea Nadinei. REBREANU, R. II 120. O libelulă sosi, zburînd zglobie, și, crezînd că deasupra apei e o floare, se lăsă, ușoară. GÎRLEANU, L. 21. De-un ceas o privea cum se joacă, zglobie, veselă, amețită, ca de un vin tare, de propria ei tinereță și sănătate. VLAHUȚĂ, O. A. III 36. Fig. Anii tinereții zburaseră zglobii, SADOVEANU, E. 172. ◊ (Substantivat) D-alei, Miule, Și zglobiule. TEODORESCU, P. P. 499. ◊ (Despre dansuri) Vioi, săltăreț, animat. Răsare superbul efeb Un joc zglobiu să danseze. MACEDONSKI, O. I 152. Iată-le-ntr-un joc zglobiu Cu desprinse bete – Mult e-n lume rîs și chiu, Dar atîta tot nu știu Ca-ntr-un joc de fete! COȘBUC, P. II 277.
ZGLOBÍU, -ÍE, zglobii, adj. (Adesea substantivat) Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Săltăreț. – Slav (v. sl. zlobivŭ).
zglobíu adj. m., f. zglobíe; pl. m. și f. zglobíi
zglobíu adj. m., f. zglobíe; pl. m. și f. zglobíi
ZGLOBÍU adj. 1. drăcos, neastâmpărat, nebun. (Copil ~.) 2. v. sprinten, vioi. (Zborul ~ al rândunicii.)
sglobíu (-íe), adj.1. Rău, ticălos. – 2. Ștrengar, zburdalnic, poznaș. – 3. Vesel, jucăuș, vioi. – Var. zglobiu, z(g)lobiv. Sl. zglobivŭ (Cihac, II, 342; Șeineanu, Semasiol., 220; Tiktin; cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, p. 245-9, 478-90), cf. bg. zlobiv „răutăcios”, v. pol. zglobiwy „rău”. Primul este înv.
ZGLOBÍU, ZGLOBÍE, zglobíi, adj.1. Rău, ticălos. – 2. Ștrengar, zburdalnic, poznaș. – 3. Vesel, jucăuș, vioi. – Var. zglobiu, z(g)lobiv. Sl. zglobivŭ (Cihac, II, 342; Șeineanu, Semasiol., 220; Tiktin; cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, p. 245-9, 478-90), cf. bg. zlobiv „răutăcios”, v. pol. zglobiwy „rău”. Primul este înv.
ZGLOBÍU ~ie (~ii) 1) (mai ales despre copii) Care vădește ușurință în mișcări; jucăuș. 2) (despre dansuri) Care are un ritm vioi; săltăreț. /<sl. zlobivu
sglobiu a. nebunatic, sburdalnic: frățiorul mijlociu și de fire cam sglobiu POP. [Slav. ZGLOBIVŬ, răutăcios (cf. nebun, etimologicește sinonim cu rău)].
zglobíŭ, -íe adj. (vsl. zlobivŭ, răutăcĭos; vpol. zglobiwy. P. epentează, cp. cu jgheab, sclab, sclav, scleme, p. înț. cu nebun. V. nezlobiv). Vechĭ (zlobiu1 și zglobiv). Răutăcĭos, răŭ: om zglobiv, pofte zglobive. Azĭ. Zburdalnic, vioĭ: copiĭ, veverițe zglobiĭ.[1]
zlobíŭ, -ív, V. zglobiŭ.
ZGLOBIU adj. 1. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Copil ~.) 2. săltat, săltăreț, sprinten, vioi. (rar) săltător. (Zborul ~ al rîndunicii.)
ZGLOBÍU, fam. (Nif), < adj.; cf. Zglob> R munt., 1705 (BCI XI 14).

zglobiu dex

Intrare: Zglobiu
Zglobiu
Intrare: zglobiu
zlobiu adjectiv
zglobiu adjectiv