zghihuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zghihuiésc, imperf. 3 sg. zghihuiá; conj. prez. 3 să zghihuiáscă

zghihuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zghihuiésc, imperf. 3 sg. zghihuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zghihuiáscă

ZGHIHUÍ, zghihuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Var.) Zbihui. [ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zghihuiésc, imperf. 3 sg. zghihuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zghihuiáscă] (din zbeg; cf. zbigui) [morf. DOOM]

sghihuì v. Mold. 1. a scutura (vorbind de epilepsie); 2. a scutura tare: tremura de parcă’l sghihuia dracul CR. [Și sbihui (Stamate): origină necunoscută].

zghíhuĭ și (rar) zghéhuĭ, a -í v. tr. (din maĭ raru zbihuĭ, poate ung.). Est. Iron. Scutur, zgîlțîĭ, agit vorbine de un bolnav de frigurĭ, de un speriat, de un nebun: Jidaniĭ se închinaŭ la havră par’că-ĭ zghihuĭa dracu. – Rar și zghehun, a -á.