ZGÂRIÁ, zgấrii,
vb. I.
1. Tranz, și
refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦
Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi.
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie literatură proastă.
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura.
3. Compuse: zgârie-brânză
s. m. și
f. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori
s. m. = clădire foarte înaltă, cu un număr mare de etaje. [
Pr.: ri-a] –
Lat. *scaberare (< scaber).
ZGÂRIÁ, zgấrii,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦
Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă.
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura.
3. Compuse: zgârie-brânză
s. m. și
f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori
s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [
Pr.: ri-a] –
Lat. *scaberare (< scaber).
ZGÎRIÁ, zgîrii,
vb. I.
Tranz. 1. A face o tăietură sau o rană ușoară pe piele, cu unghia sau cu un obiect. ascuțit.
V. juli. Ramurile copacilor o izbeau peste față, crîngurile îi zgîriase mîinele și ea tot înainte mergea. ISPIRESCU, L. 55. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mînile noastre, pînă ce nu ne zgîriau și ne stupeau. CREANGĂ, A. 37. ◊
Absol. Era bărbierit de curînd, cu un brici care zgîriase: dintr-o crestătură, în bărbia lată, cursese sîngele și peste rană lipise o foiță de țigară. C. PETRESCU, Î. II 171. ◊
Intranz. Mîța blîndă zgîrie rău, se spune despre oamenii care, sub o aparență blîndă, ascund multă răutate. ♦ A face pe sticlă, pe metal etc. urme puțin adînci, cu un obiect ascuțit. Diamantul zgîrie sticla. ▭ Mama... vă sfătuia cu emoție să nu umblați la mașină și să n-o zgîriați. PAS, Z. I 242. ◊
Expr. A zgîria pămîntul = a ara numai la suprafață. Zgîrii pămîntul și grîul îți dă la bob treizeci de boabe. DELAVRANCEA, O. II 115.
A zgîria hîrtia, se spune, depreciativ, despre scriitori. (Atestat în forma zgîrîia) Am rămas fără ochi de cînd zgîrîi hîrtia. STANCU, D. 464. ♦
Fig. A atinge coardele unui instrument muzical pentru a scoate tonuri; a cînta. O armonică își amestecă notele răgușite cu cele ascuțite ale unei mandoline, pe care o zgîrie cu foc un italian sentimental. BART;
S. M. 34.
2. Fig. A produce o impresie auditivă lipsită de armonie, a supăra auzul. Cum îl cheamă pe viitorul tău cumnat? – Georges... – Destul, că mă zgîrii în ureche. HOGAȘ, M. N. 29. Scotea... niște țiuituri din naiul lui, de zgîria și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. Buruienile uscate (din spițerie)... răspîndind niște mirodenii doftoricești ce zgîriau pe gît. DEMETRESCU, la TDRG. – Pronunțat: -ri-a. – Variante
zgăriá (CREANGĂ, A.37),
zgîrîiá vb. I.
ZGÎRIE-BRÎNZĂ s. m. invar. Zgîrcit, avar, cărpănos. Și moș Vasile era un cărpănos și-un pui de zgîrie-brînză, ca și mătușa Mărioara. CREANGĂ, A. 50.
ZGÎRIE-NÓRI, zgîrie-nori,
s. m. Clădire înaltă, cu foarte multe etaje. [în S.U.A.] milioane de șomeri<bătă- toresc drumurile în căutarea lucrului, milioane de americani trăiesc nu în zgîrie-nori, ci în bordeie. CONTEMPORANUL, S. II, 1949,
nr. 156, 1/1. ◊ (Adjectival,
invar.) Acolo au năvălit din plin blocurile zgîrie-nori. RAEEA, O. 134.
ZGÂRIÁ, zgấrii,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. Mâța blândă zgârie rău, se spune despre oamenii fățarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozătură, o julitură. ◊
Expr. A zgâria pământul = a ara superficial, la suprafață. A zgâria hârtia = a scrie (prost).
2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul; a ustura. –
Lat. *scaberare (< scaber).
ZGÂRIE-BRẤNZĂ s. m. invar. Epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos. – Din
zgârie + brânză. ZGẤRIE-NÓRI, zgârie-nori,
s. m. Clădire înaltă, cu foarte multe etaje. – Din
zgârie + nor (după
it. gratta-nuvole,
engl. sky-scraper).
zgâriá (a ~) (-ri-a)
vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. zgấrii, 3 zgấrie (-ri-e), 1
pl. zgâriém;
conj. prez. 3 să zgấrie; ger. zgâriínd (-ri-ind)
zgấrie-brấnză (
pop.) (-ri-e-)
s. m. și
f.,
g.-d. lui zgấrie-brấnză;
pl. zgấrie-brấnză
zgấrie-nóri (-ri-e-)
s. m.,
pl. zgấrie-nóri
zgâriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgârii, 3 sg. zgârie (sil. ri-e), 1 pl. zgâriém; ger. zgâriínd (sil. -ri-ind) zgârie-brânză s. m. și f. invar. (sil. -ri-e-) zgârie-nori s. m. (sil. -ri-e-) zgârie-brânză s. m. și f. invar. (sil. -ri-e-)
ZGÂRIÁ vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dârâi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. v. scrijeli. 3. v. râcâi. ZGÂRIE-BRÂNZĂ s., adj. v. avar, calic, zgârcit. ZGÂRIE-NÓRI s. (englezism) building. sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. –
Var. zgîria.
Megl. zgair, zgăirari.
Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389),
cf. it. scuoiato,
prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria <
sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din
sec. XVII, dăria, sderia, din
sl., dar probabil diferite de
vb. sgîria); din
lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938;
cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un
lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din
v. germ. skeren,
cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din
lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897;
cf. REW 7662); din
lat. *scaberāre < scaber (Candrea).
Der. sgîrie-brînză,
s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (
var. sgîrieci),
s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori,
s. m. (bloc înalt), traducere din
fr. gratte-ciel; sgîrîietură,
s. f. (tăietură superficială); sgîrios,
adj. (care zgîrie).
ZGÂRIÁ, zgấrii,
vb. I. ~ (din
lat. excoriāre = a stâlci în bătaie < corium;
cf. it. scuoiato,
prov. escoriatz; celelalte explicații par insuficiente:
1. < *zdâria <
sl. sŭdrati = a rupe;
2. <
lat. *excariāre < caries;
3. <
lat. *excarmĩnare;
4. <
lat. scabĩlāre, în loc de scabēre;
5. <
germ. ant. skeran;
6. <
lat. *scaberāre < scaber)
ZGẤRIE-NORI s. m. (
v. zgâria
(3)) [sil. -ri-e-] (trad. din
fr. gratte-ciel) [morf. DOOM]
A ZGÂRIÁ zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). * Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare zgârie-brânză s.m. (pop.) 1. negustoraș pârlit. 2. om zgârcit. sgârià v.
1. a face o tăietură ușoară pe piele cu ceva ascuțit în vârf (unghie, ghiară, ac): pisica m’a sgâriat;
2. a roade d’asupra: gulerul îl sgârie;
3. a scrie rău: a sgâria hârtia. [Vechiu-rom.
dărià, a sgâria («și își dăriea fața». MOXA) = slav. DŬRATI, SŬDRATI].
sgârie-brânză m.
1. Mold. negustoraș pârlit: un puiu de sgârie-brânză CR.;
2. om sgârcit.
zdériĭ, a
-iá, V.
zgîriĭ. zgăriĭ și
-rîĭ, a
-iá, V.
zgîrîĭ. zgî́rie-brînză s. Fam. Iron. Om zgîrcit.
zgî́riĭ și (nord)
zgắriĭ, a
-iá v. tr. (la Dos.
zgărîĭ, zdărîĭ, zdăriĭ, zderiĭ, la Moxa
dăriĭ, în Maram.
dîrăĭ, d. vsl. dŭrati, drati, sŭ-drati, a. î. V.
dîră, dîrăsc, dîrstă, zădărăsc, zdreanță). Julesc cu ghearele saŭ cu ghimpiĭ: pisica m’a zgîriat, m’am zgîriat pin mărăcinĭ. A zgîria hîrtia, a scrie fără talent. V.
jărcănesc. ZGÎRIA vb. 1. (prin Transilv.) a (se) căpăra, a (se) dîrîi, (prin Ban.) a (se) zgrăbăla. (L-a ~ pisica.) 2. a cresta, a scrijeli, (rar) a hîrșîi, a scobi, (înv.) a semna. (~ băncile cu briceagul.) 3. a rîcîi, (pop.) a zgrepțăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) zgîrie-brînză s., adj. AVAR. CALIC. ZGÎRCIT. a se zgâria pe ochi expr. a se necăji, a se supăra; a-i părea rău (de cineva / de ceva).