zgârci definitie

36 definiții pentru zgârci

gârci sn vz zgârci
ZGÂRCI1, zgărciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2 (derivat regresiv).
ZGÂRCÍ2, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micșora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se arăta zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti.
ZGÂRCI1, zgârciuri, s. n. 1. Cartilaj. 2. Unealtă alcătuită dintr-o lamă metalică curbată fixată pe un mâner și folosită pentru curățarea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2 (derivat regresiv).
ZGÂRCÍ2, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micșora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se arăta zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti.
ZGÎRCI1, zgirciuri, s. n. 1. Cartilaj. între osul umărului și coaste, în carne, era o groapă în mușchi, înconjurată de zgîrci, răsucit ciudat. DUMITRIU, N. 237. Zgîrciul nasului îi albea pe sub pielea subțire. DELAVRANCEA, la CADE. 2. Unealtă formată dintr-un cilindru scurt de oțel fixat pe un mîner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn.
ZGÎRCÍ2, zgîrcesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A, se strînge, a se ghemui, a se contracta de frig (de durere etc.). Mă strîng, mă zgîrcesc covrig. STANCU, D. 37. Mîinile simțeau metalul rece al puștilor și se zgîrceau sub mîneca mantalei. D. ZAMFIRESCU, R. 254. Lihniți de foame și stîrciți de frig, se culcară să doarmă. Se zgîrciră unul lîngă altul sub un țol prăfuit și-și suflau în pumni ca să-și dezghețe degetele. VLAHUȚĂ, O. A. I 142. ◊ Fig. Femeile se uitau chiorîș la Aristița, zgîrcindu-li-se inima că n-a dat peste ele așa noroc. CONTEMPORANUL, VIII 208. ◊ Tranz. fact. Îi vărsă la ureche cîteva vorbe otrăvite cari-l îngălbeniră la față și-i zgîrciră pumnul. GANE, N. II 16. Ai morții fiori îi zgîrcesc și-i întind. COȘBUC, P. II 296. Peste noapte a și dat holera peste mine și m-a frămîntat, și m-a zgîrcit cîrcel. CREANGĂ, A. 15. ♦ Tranz. A-și încorda membrele în vederea unui efort. Biata Pisicuță, zgîrcindu-și picioarele de dinapoi... luneca de multe ori de-a săniușul pe luciul foilor ca pe ghețuș. HOGAȘ, M. N. 131. 2. A se închirci, a paraliza. Nu mai auz de loc, piciorul drept mi s-a zgîrcit, mi s-a uscat mîna stîngă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 30. ♦ A deveni pipernicit, a degenera. Din lipsa de nutreț bun, rasele indigene [de vite] se pipernicesc și se zgîrcesc. I. IONESCU, P. 234. 3. A da dovadă de zgîrcenie, a se arăta zgîrcit. Se zgîrcește pentru cîțiva bani. ◊ Tranz. Fig. Pînă trăiești, fă-ți pomana, Nu zgîrci mîna-ți dușmana. PANN, P. V. III 98.
ZGÂRCI3, zgârciuri, s. n. Unealtă formată dintr-un cilindru de oțel fixat pe un mâner de lemn, folosită de dogari pentru răzuirea muchiilor vaselor mici de lemn. – Din zgârci2.
ZGÂRCI2, zgârciuri, s. n. Cartilaj. – Postverbal al lui zgârci.
ZGÂRCÍ, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. A-și strânge, a-și contracta corpul sau părți ale lui (de durere, de frig etc.). ◊ Refl. Mă strâng, mă zgârcesc covrig (STANCU). ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micșora, a degenera. 2. Refl. A da dovadă de zgârcenie, a se scumpi. – Slav (v. sl. sŭgrŭčiti).
zgârci1 s. n., pl. zgấrciuri
zgârcí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zgârcéște, imperf. 3 sg. se zgârceá; conj. prez. 3 să se zgârceáscă
zgârci s. n., pl. zgârciuri
zgârcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgârcésc, imperf. 3 sg. zgârceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zgârceáscă
ZGÂRCÍ s. 1. cartilaj. 2. (ANAT.) sfârc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)
ZGÂRCÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. contracta. 3. v. pipernici. 4. v. lăcomi. 5. a se scumpi, (reg.) a se hârsi. (S-a ~ și a pierdut ocazia.)
sgîrcí (-césc, -ít), vb.1. A contrage, a se strînge. – 2. (Refl.) A fi meschin, a se scumpi. – Var. gîrci, cîrci, și der. Sl. sŭgrŭčiti sę (Miklosich, Lecivon, 146; Cihac, II, 41; Tiktin; Berneker 369), cf. ceh. skrciti. – Der. sgîrci (var. sgîrc), s. n. (cartilaj; unealtă de dogar; extremitate cartilaginoasă; sfîrc; șfichi de bice); sgîrcit, adj. (avar, meschin; strîns, chircit); sgîrcenie, s. f. (avariție, calicie); sfîrc, s. n. (extremitate cartilaginoasă; mamelon; șfichi de bici), cuvînt de uz general (ALR, II, 68), este fără îndoială deformare de la sgîrc, apropiat de rădăcina expresivă sfîr, cf. spîrc.
ZGÂRC s. n. (Var.) Zgârci1. (cf. zgârci1)
ZGÂRCI1, zgấrciuri, s. n. ~ 3. Sfârc.
ZGÂRCÍ2, zgârcésc, vb. IV. ~ (din sl. sŭgrŭčiti sę; cf. cec. skrciti)
ZGÂRCI1 ~uri n. Țesut conjunctiv, elastic și rezistent (care face legătură între oasele din organismul unor animale); cartilaj. /v. a se zgârci
ZGÂRCI2 ~uri n. Instrument pentru răzuirea muchiilor unui vas mic de lemn. /v. a se zgârci
A SE ZGÂRCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A se face ghem (pentru a nu fi văzut, de frig etc.); a se ghemui; a se strânge. 2) (despre plante) A se opri din dezvoltare; a rămâne sau a deveni mic; a se chirci; a se pipernici; a se prizări. 3) A manifesta zgârcenie; a se calici; a se scumpi. /<sl. sugruțiti
sgârcì v. 1. a se strânge (în urma unei contracțiuni a tendoanelor): i se sgârciră mâinile; 2. fig. a fi sgârcit: se sgârcește pentru nimica toată. [Slav. SŬGRŬČITI, a se contracta].
sgârciu! int. fam. să n’ai parte!
sgârciu n. 1. cartilaj, tendon; 2. scoaba dogarului. [Tras din sgârcì].
zgîrc, V. zgîrcĭ.
zgîrcésc v. tr. (vsl. sŭ-grŭčiti sen, id. [Bern. 1, 369]. V. cîrcesc, închircesc, ogîrjit). Strîng mînile saŭ picĭoarele: frigu și frica-l zgîrcise. V. refl. Mă strîng, mă contractez: holericilor li se zgîrcesc membrele. Fig. Mă scumpesc, nu mă’ndur să daŭ: s’a scumpit pentr’un franc. V. cupesc.
zgîrcĭ n., pl. urĭ (bg. gŭrč, sîrb. grč, id. V. zgîrcesc). Sfîrc, cartilagine. Tendon. Interj. Sîc (adresat cuĭva care vrea s’apuce ceva și n’ajunge): zgîrcĭ! – Și zgîrc, pl. urĭ (est).
ZGÎRCI s. 1. (ANAT.) cartilaj, (pop.) vînă. (Ban. și Olt.) ronț. (~ al urechii.) 2. (ANAT.) sfîrc. (~ al nasului.) 3. (TEHN.) (reg.) scoabă. (~ cu care dogarul curăță muchiile vaselor de lemn.)
ZGÎRCI vb. 1. a se chirci, a se contracta, a se ghemui, a se închirci, a se strînge, (pop.) a se ciuciuli, a se stîrci, (reg.) a se tîmbuși, (OIt., Ban. și Transilv.) a se zguli. (S-a ~ de durere.) 2. a (se) contracta, a (se) crispa, a (se) încleșta. (Fața i se ~; furia îi ~ fața.) 3. a se chirci, a degenera, a se închirci, a se pipernici, a se sfriji, (înv. și reg.) a scădea, (reg.) a se izini, a se șiștăvi, (prin Ban.) a se micicula, (Mold. și Bucov.) a se prizări, (prin Olt.) a se tîrcăvi. (Planta s-a ~.) 4. a se calici, a se lăcomi, a se scumpi, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) a se pungi. (Nu te mai ~ atîta!) 5. a se scumpi, (reg.) a se hîrsi. (S-a ~ și a pierdut ocazia.)
gấrci, gârciuri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea, 1906). ♦ (onom.) Gârcu, nume de familie în Maramureș. – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti) (MDA).
zgấrci1, zgârciuri, s.n. – (reg.) Cartilagiu: „Din zgârciu nasului, / Din fața obrazului” (Papahagi, 1925: 297). – Der. regr. din zgârci3 (Scriban, DLRM, DEX, MDA).
zgấrci2, adv. – (reg.) Chircit, ghemuit: „Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi, 1925: 219). – Din zgârci3.
zgârcí3, zgârcesc, vb. – 1. (tranz.) A strânge: „De inimă m-o zgârcit” (Ștețco, 1990: 76). 2. (refl.) A se chirci, a se contracta, a se ghemui. – Din sl. sǔgrǔčiti „a se contracta” (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA).
gấrci, -uri, s.n. – 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea 1906). – Din zgârci „a se strânge, a se contracta, a se chirci” (< sl. sǔgrǔčiti).

zgârci dex

Intrare: zgârci (s.n.)
zgârci 1 s.n. substantiv neutru
sgârciu substantiv neutru
zgârc substantiv neutru
gârci
Intrare: zgârci (verb)
zgârci 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
sgârci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb