zgândărire definitie

23 definiții pentru zgândărire

ZGÂNDĂRÍ, zgăndăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.
ZGÂNDĂRÍRE, zgândăriri, s. f. Acțiunea de a (se) zgândări și rezultatul ei. – V. zgândări.
ZGÂNDĂRÍ, zgândăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.
ZGÂNDĂRÍRE, zgândăriri, s. f. Acțiunea de a (se) zgândări și rezultatul ei. – V. zgândări.
ZGÎNDĂRÍ, zgîndăresc și (rar) zgîndăr, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni (mai ales cenușa, cărbunii, focul). Privește în pămînt și tot zgîndărește țerna cu vîrful bocancului. CAMILAR, N. I 375. Zgîndărea cu ciomagul cărbunii potoliți. La TDRG. ♦ Fig. A atinge, a înțepa, a îmboldi. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea, zgîndărindu-l cu arcușul. REBREANU, I. 21. 2. Fig. A ațîța, a întărită, a irita, a sîcîi. Oamenilor tot le place să-l zgîndăre, că nu-i stă gura și-i bun și acum de șotii. CAMIL PETRESCU, O. II 283. Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgîndăre necazurile! REBREANU, R. II 95. Zgîndărit amarnic de conștiință, procurorul s-a hotărît să reia firul cercetărilor, cu lotul pe altă cale. POPA, V. 94. ◊ Refl. pas. Au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. 3. A rîcîi, a scociorî o rană, o bubă etc. Cînd unuia nu i se închide rana, e luat la ochi: nu cumva și-o zgîndărește singur cu un cui, cu-o surcea, ca să nu se ducă pe front ori la corvoadă? PAS, Z. III 251. Ce tot îți zgîndărești buba și n-o lași să se usuce? PAMFILE, la CADE. 4. A rade ușor, pe deasupra; a zgîria. Zgîndărește... oleacă de tencuială de pe părete. MARIAN, la CADE. 5. A atinge ușor coardele unui instrument muzical, pentru a scoate tonuri; a cînta. A înnebunit și cobza, și Ciupitul care-o strînge în brațe și-o zgîndări. STANCU, D. 76. Lăutarul care zgîndărâ țambalul, cîntă. id. ib. 181.
ZGÎNDĂRÍRE, zgîndăriri, s. f. Acțiunea de a zgîndări.
ZGÂNDĂRÍ, zgândăresc, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni, a râcâi. ♦ Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi. 2. A irita o rană, o bubă etc. 3. A atinge ușor coardele unui instrument muzical; a zdrăngăni.
ZGÂNDĂRÍRE, zgândăriri, s. f. Acțiunea de a zgândări; scormonire; fig. ațâțare, întărâtare, sâcâire.
zgândărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândărésc / zgấndăr, imperf. 3 sg. zgândăreá conj. prez. 3 să zgândăreáscă / să zgấndăre
zgândăríre s. f., g.-d. art. zgăndărvrii; pl. zgândăríri
zgândărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândărésc, imperf. 3 sg. zgândăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. zgândăreáscă
zgândăríre s. f., g.-d. art. zgândărírii; pl. zgândăríri
ZGÂNDĂRÍ vb. 1. a (se) râcâi, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgâncili, (Olt.) a (se) zgâmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 2. v. scormoni.
ZGÂNDĂRÍ vb. v. ațâța, stârni, zdrăngăni.
ZGÂNDĂRÍRE s. 1. râcâială, (pop.) scociorâre, (reg.) zgâpcilire, (Olt.) zgâmăire. (~ unei răni.) 2. răscolire, scormonire, scormonit, (pop.) scociorâre. (~ jarului.)
ZGÎNDĂRÍ, zgîndărésc, vb.1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.
A ZGÂNDĂRÍ ~ésc tranz. 1) (pământ, gunoi, paie etc.) A răscoli dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2) (focul, jăraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a răscoli; a scormoni; a zădărî. 3) (răni, bube) A irita prin rupere sau scărpinare. 4) fig. (sentimente, amintiri etc.) A readuce în memorie (producând durere sufletească); a scormoni; a răscoli. 5) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a ațâța; a incita; a stârni; a întărâta. /Orig. nec.
sgândărì v. 1. a ațâța: nu sgândări focul; 2. a irita: a sgândări o rană; 3. fig. a atinge în treacăt: a sgândări o chestiune. [Origină necunoscută].
zgîndărésc v. tr. (cp. cu zgăncĭulesc). Scurm (zgîĭm) o bubă, tot umblu la ĭa, o ațîț. Fig. Ațîț, irit, provoc: a zgîndări lucrurĭ uĭtate, a zgîndări un dușman. V. zgîriĭ.
ZGÎNDĂRI vb. 1. a (se) rîcîi, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 2. a răscoli, a, scormoni, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să întețească focul.)
zgîndări vb. v. AȚÎȚA. STÎRNI. ZDRĂNGĂNI.
ZGÎNDĂRIRE s. 1. rîcîială, (pop.) scociorîre, (reg.) zgîncilire, (Olt.) zgîmăire. (~ unei răni.) 2. răscolire, scormonire, scormonit, (pop.) scociorîre. (~ jarului.)
zgândări, zgândăresc (er.) I. v. t. a excita, a ațâța. II. v. r. a se excita, a se ațâța (reciproc).

zgândărire dex

Intrare: zgândări
zgândări 2 1 -r conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
zgândări 1 1 -resc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: zgândărire
zgândărire substantiv feminin