zestre definitie

15 definiții pentru zestre

ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.
zéstre s. f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei
zéstre s. f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei
zéstre s. f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei
ZÉSTRE s. (JUR.) dotație, dotă, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ a unei fete de măritat.)
ZÉSTRE s. v. inventar.
zéstre s. f. – Dotă. Lat. dextĕrae „promisiune” (Hasdeu, după Pușcariu 1935; Iordan, Dift., 115; REW 2618; Tiktin; Candrea). Legătura cu sl. zastroiti „a prepara” (Cihac, II, 472) este improbabilă. Folosit în general, afară de Banat și Crișana (ALR, II, 67). – Der. înzestra, vb. (a dota). Din rom. provin bg. zestra (Capidan, Raporturile, 225), rut. zjastra (Candrea, Elemente, 409), mag. zeszter (Edelspacher 24), săs. zestre.
ZÉSTRE f. 1) Avere sau sumă de bani care se dă de către părinți unei fete când se mărită; dotă. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivități, comunități etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae
zestre f. avere ce o femeie aduce în căsătorie. [Lat. DEXTRAE, promisiune solemnă, cuvânt dat].
zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile drepte” a doĭ care se învoĭesc: dextras renovare, a înoi tractatu. D. rom. vine bg. zestra). Dotă, avere care i se dă uneĭ fete cînd se mărită. Lucrurĭ cu care se înzestrează: zestrea uneĭ școale. V. trusoŭ.
ZESTRE s. (JUR.) dotație, dotă, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)
zestre s. v. INVENTAR.
zestre s. f. sg. totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva

zestre dex

Intrare: zestre
zestre substantiv feminin (numai) singular