ZEIFICÁ, zeífic, vb. I. Tranz. A deifica. [Pr.: ze-i-] – Din zeu (după deifica).

ZEIFICÁRE, zeificări, s. f. Acțiunea de a zeifica, deificare. [Pr.: ze-i-] – V. zeifica.

ZEIFICÁ, zeífic, vb. I. Tranz. A deifica. [Pr.: ze-i-] – Din zeu (după deifica).

ZEIFICÁRE, zeificări, s. f. Acțiunea de a zeifica; deificare. [Pr.: ze-i-] – V. zeifica.

zeificá vb. índ. prez. 1 sg. zeífic, 3 sg. și pl. zeífică

zeificáre s. f. (sil. ze-i-), g.-d. art. zeificării, pl. zeificări

ZEIFICÁ vb. a deifica, a diviniza, (înv.) a îndumnezei. (A ~ un muritor.)

ZEIFICÁRE s. deificare, divinizare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.)

ZEIFICÁ vb. tr. a deifica. (după deifica)

A ZEIFICÁ zeífic tranz. 1) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a iubi ca pe o zeitate; a idolatriza; a deifica; a diviniza; a adora. 2) (ființe) A trece în rândul zeităților; a diviniza; a deifica; a idolatriza; a apoteoza. [Sil. ze-i-] /Din zeu

ZEIFICA vb. a deifica, a diviniza, (înv.) a îndumnezei. (A ~ un muritor.)

ZEIFICARE s. deificare, divinizare, (înv.) îndumnezeire. (~ unui muritor.)