dupác sm [At: POPA, V. 49 / Pl: ~aci / E: dup2 + -ac] 1 (Mol) Lovitură dată cu pumnul. 2 Ghiont dat în ceafă, în fălci sau în spate.

DUPÁC, dupaci s. m. (Reg.) Ghiont, pumn.

DUPÁC s. v. brânci, ghiont, izbitură, îmbrânceală, îmbrâncitură, împinsătură.

dupac m. Mold. pumn, ghiont. [V. dup].

dupác m. (d. dup-dup. V. dup 1). Fam. Lovitură de pumn trasă cuĭva maĭ ales după ceafă (Șez. 32, 80). – Și zd-. V. gălătuc.

zdupác, V. dupac.

dupac s. v. BRÎNCI. GHIONT. IZBITURĂ. ÎMBRÎNCEALĂ. ÎMBRÎNCITURĂ. ÎMPINSĂTURĂ.