ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRUNCINÁRE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.

ZDRUNCINÁRE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei. – V. zdruncina.

STRUNCINÁ vb. I v. zdruncina.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) strunciná (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.

ZDRUNCINÁRE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina; zguduire, clătinare, zdruncinătură. La zdruncinările bărcii, capul i se bălăbănea cînd pe o parte, cînd pe alta. DUIMITRIU, P. F. 17. Marea... se liniști ca săi mă poarte fără zdruncinare pe spatele ei departe. La TDRG. Oh! cîte supărări Și zdruncinări! Drumu-i stricat, Caii-s căzuți. ALECSANDRI, T. I 350.

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.

ZDRUNCINÁRE, zdruncinări, s. f. Acțiunea de a zdruncina și rezultatul ei; zguduire; zbucium, tulburare.

zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină

zdruncináre s. f., g.-d. art. zdruncinắrii; pl. zdruncinắri

zdrunciná vb., ind. prez. 1 sg. zdrúncin, 3 sg. și pl. zdrúncină

zdruncináre s. f., g.-d. art. zdruncinării; pl. zdruncinări

ZDRUNCINÁ vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.

ZDRUNCINÁ vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.

ZDRUNCINÁRE s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

sdrunciná (-n, -at), vb. – 1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).

ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblânzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tâmpi(na), etc.)

A ZDRUNCINÁ zdrúncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.

sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].

strúncin și strúncĭur V. zdruncin.

zdrî́ncin, V. zdruncin.

2) zdrúncin, a -á v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).

zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

ZDRUNCINARE s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. ( ~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.)