zdruncin definitie

2 intrări

33 definiții pentru zdruncin

ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.
ZDRÚNCIN s. n. (Pop.) 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdrúncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura puternic, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.
ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.
ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdrúncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi. – Et. nec.
STRUNCINÁ vb. I v. zdruncina.
ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.
ZDRÚNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfârșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. A. III 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdrúncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgudui, a clătina, a zgîlțîi; a hurduca. Se vede că te-a zdruncinat rău de tot mașina. REBREANU, R. I 155. Înhățînd parii, au început să-i ticsească peste bietul morar, cît i-au zdruncinat mai toate oasele. SBIERA, P. 239. Mi-am zdruncinat șelile pin droșce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1012. ◊ Refl. Lovi tronișorul cu genunchiul, se cam zdruncină. ISPIRESCU, U. 98. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma. încotro te zdruncini, uncheșule? POPA, V. 164. 2. Fig. A clătina din temelii, a slăbi, a submina, a șubrezi. Adevărul zilelor noastre nu poate fi zdruncinat. GHEREA, ST. CR. II 97. Fața lui tristă și niște ochi care priveau cu atîta jale împrejur arătau că o suferință morală zdruncinase pe urieș. CONTEMPORANUL, III 922. – Variantă: (învechit) strunciná (NEGRUZZI, S. I 298) vb. I.
ZDRÚNCEN s. n. v. zdruncin.
ZDRÚNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort. 2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [Var.: zdrúncen s. n.] – Postverbal al lui zdruncina.
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. Tranz. 1. A scutura tare, a zgâlțâi, a zgudui; a clătina; a hurduca. 2. Fig. A clătina din temelii o concepție, o convingere etc.; a slăbi, a submina, a șubrezi.
zdrúncin (pop.) s. n.
zdrunciná (a ~) vb., ind. prez. 3 zdrúncină
zdrúncin s. n.
zdrunciná vb., ind. prez. 1 sg. zdrúncin, 3 sg. și pl. zdrúncină
ZDRÚNCIN s. v. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură.
ZDRUNCINÁ vb. 1. v. cutremura. 2. v. zgâlțâi. 3. v. dezechilibra. 4. v. vătăma.
ZDRUNCINÁ vb. v. clătina, distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, stâlci, strivi, turti, zdrobi, zvânta.
sdrunciná (-n, -at), vb.1. A perturba, a altera, a mișca. – 2. A scoate din țîțîni, a sparge, a frînge. – 3. A șubrezi, a debilita. – 4. A scutura. – Var. zdruncina. Mr. zdruncin(are). Sl. drąčiti „a perturba”, sŭdrąčiti „a îmblînzi”, cu suf. expresiv -ina, ca clăti(na), tîmpi(na) etc. Toate încercările de a explica acest cuvînt prin lat. par să fi dat greș: de la un trucῑre rezultat din *trucidāre, printr-o formă, *extrūcĭnāre (Candrea, Éléments, 85-8; REW 3105); din *extortionāre „a tortura” (Tiktin; Candrea, GS, VII, 203; Candrea); din *extrancionāre (Bogrea, Dacor., II, 780), din *exderuncināre (Pascu, I, 42; Scriban); din *extortiōnem (Spitzer, BL, XIV, 49). Der. sdruncin, s. n. (scuturătură); sdruncinătură, s. f. (scuturătură).
ZDRUNCINÁ, zdrúncin, vb. I. ~ (din sl. drąčiti = a perturba, sudrąčiti = a îmblânzi + suf. expresiv -ina, ca și în clăti(na), tâmpi(na), etc.)
ZDRÚNCIN ~uri n. 1) v. ZDRUNCINĂTURĂ. 2) fig. Efort (fizic sau intelectual) pentru realizarea unui lucru sau pentru atingerea unui scop; silință; străduință; sârguință. /v. a zdruncina
A ZDRUNCINÁ zdrúncin tranz. 1) A face să se zdruncine; a hurduca. 2) fig. (convingeri, concepții etc.) A clătina din temelii; a zgudui. /Orig. nec.
sdruncin n. 1. săltat des: sdruncinul calului; 2. fig. turburare, agitare: cu mare greutate și sdruncin CR. [Abstras din sdruncinà].
sdruncinà v. 1. a scutura tare, vorbind de o trăsură ce merge pe un loc pietros; 2. a sgudui: s’a sdruncinat casa; 3. fig. a turbura foarte: și-a sdruncinat mințile, sănătatea. [Dintr’un primitiv sdrucì: cf. it. SDRUCCIOLARE, a aluneca].
strúncin și strúncĭur V. zdruncin.
zdrî́ncin, V. zdruncin.
1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.
2) zdrúncin, a v. tr. (lat. *ex-derúncino, -áre, d. runcinare, a rîndui, a gelui, care vine d. rúncina, rîndea; deruncinare, a rîndui, a înșela). Zguduĭ slăbind soliditatea, clatin (hurduc) ceva greŭ saŭ care trebuĭe dus lin: cutremuru a zdruncinat casa, căruța te zdruncină maĭ tare de cît trăsura. Fig. Clatin, slăbesc, micșorez: a zdruncina convingerile cuĭva, a zdruncina pozițiunea unuĭ guvern, a-țĭ zdruncina sănătatea. – Vechĭ, azĭ Mold. pop. strúncin, în Ml. zdrîncin. În Ps. S. strúncĭur, la Cant. strîncĭun și -cen (cp. cu lat. *extruncĭnare, d. truncus, trunchĭ).
zdruncin s. v. CLĂTINARE. CLĂTINAT. CLĂTINĂTURĂ. HURDUCARE. HURDUCAT. HURDUCĂTURĂ. SCUTURARE. SCUTURAT. SCUTURĂTURĂ. ZDRUNCINARE. ZDRUNCINAT. ZDRUNCINĂTURĂ. ZGÎLȚÎIALĂ. ZGÎLȚÎIRE. ZGÎLȚÎIT. ZGÎLȚÎITURĂ. ZGUDUIALĂ. ZGUDUIRE. ZGUDUIT. ZGUDUITURĂ.
zdruncina vb. v. CLĂTINA. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. STÎLCI. STRIVI. TURTI. ZDROBI. ZVÎNTA.
ZDRUNCINA vb. 1. a (se) clătina, a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul a ~ casa din temelii.) 2. a clătina, a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ zdravăn.) 3. a (se) dezechilibra, a (se) tulbura, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 4. a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sănătatea.)

zdruncin dex

Intrare: zdruncin
zdruncin substantiv neutru (numai) singular
zdruncen substantiv neutru (numai) singular
Intrare: zdruncina
zdrâncina verb grupa I conjugarea I tranzitiv
struncina verb grupa I conjugarea I tranzitiv
zdruncina conjugarea I grupa I verb tranzitiv