Dicționare ale limbii române

2 intrări

19 definiții pentru zdrențuit

TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.
ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.
TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.
ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.
TRENȚUÍ, trențuiesc, vb. IV. Refl. A se zdrențui. Ia numai privește opincile mele, Că să trențuiră în mici peticele. PANN, la TDRG.
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.
ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte și alte obiecte de pînză) Prefăcut în zdrențe, rupt, sfîșiat; zdrențăros (1). Treceau acum, pe drumul din pădure, patru care încărcate cu lemne, însoțite de vreo douăzeci de săteni, în cămăși murdare, zdrențuite, cu topoarele pe umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 310. Abia privi cu coada ochiului rochia zdrențuită a mame-si, spînzurată într-un cui după ușă. ARDELEANU, D. 69. Săracul, umilit și strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. ◊ Fig. Soseau dc la munți, pe vînturile înălțimilor, nouri zdrențuiți. SADOVEANU, O. VII 171. Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. TOPÎRCEANU, P. 157. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros (2). Aduse invalizi și țărani zdrențuiți. PAS, Z. IV 158. Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. EMINESCU, O. I 61.
ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențuí vb. IV] – Din zdreanță.
ZDRENȚUÍT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. Prefăcut în zdrențe; rupt, sfâșiat. 2. (Despre oameni) Îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.
zdrențuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 să zdrențuiáscă
zdrențuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrențuiáscă
ZDRENȚUÍ vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)
ZDRENȚUÍT adj. 1. v. sfâșiat. 2. găurit, jerpelit, hărtănit, rupt, sfâșiat, uzat, zdrențăros, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~.) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. v. zdrențăros. 5. ferfenițit, hărtănit, rupt, sfâșiat, zdrențăros, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.)
A SE ZDRENȚUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui
zdrențuĭésc v. tr. (d. zdreanță). Prefac în zdrențe. – Și trenț- (vest), (s)tremț-, (nord), strenț-, zdremț-.
ZDRENȚUI vb. 1. a (se) sfîșia, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.) 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfîșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)
ZDRENȚUIT adj. 1. sfîșiat, (reg.) peticit. (Cearșaf ~.) 2. găurit, rupt, sfîșiat, uzat, zdrențăros, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~. ) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. flenduros, rupt, zdrențăros, (pop.) zdrențos, (reg.) cotrențos, (Mold., Bucov. și Transilv.) felegos, (prin Transilv.) rînticos. (Om ~.) 5. ferfenițit, hărtănit, rupt, sfîșiat, zdrențăros, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.)

zdrențuit definitie

zdrențuit dex

Intrare: zdrențuit
zdrențuit adjectiv
Intrare: zdrențui
zdrențui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
trențui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
zdremțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a