zburătúră f., pl. ĭ (d. a zbura, a sări în aer, a se face țandărĭ). Bucată, frîntură (de lemn): aruncă c’o zburătură în cĭorĭ. Sfărîmătură de metal (de schijă): o pușcă încărcată cu zburăturĭ (V. mitraliĭ). Pl. Caĭele de boĭ (nord).