ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.

ZBURDÁRE, zburdări, s. f. (Rar) Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; fig. avânt. – V. zburda.

ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.

ZBURDÁRE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; fig. avânt. – V. zburda.

ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. (Despre animale) A alerga sprinten, sărind cu vioiciune încoace și încolo. în ograda cu zid de piatră a hanului, era o zarvă de gospodărie mare. Țipau gîște și cotcodăceau găini; zburdau, prin soare, vițeluși porumbi. SADOVEANU, O. VII 52. Purcelul atunci, plin de bucurie, începe a zburda prin bordei, dă un ropot pe sub lăiți, mai răstoarnă cîteva oale cu rîtul. CREANGĂ, P. 81. Iar fugariu-n loc zburda, Falnic coama-și încorda. ALECSANDRI, P. I 100. ♦ (Despre persoane) A face zburdălnicii, a se zbengui, a se juca zglobiu, a alerga cu voioșie. Petrișor zburdă într-un picior. DAVIDOGLU, M. 23. Un cîrd de copii a trecut pe lîngă noi, spre plajă, cîntînd și zburdînd, ca o adiere de primăvară sănătoasă. STANCU, U.R.S.S. 198. Mergeam tot zburdînd și hîrjonindu-ne, de parcă nu eram noi rîioșii din Broșteni. CREANGĂ, A. 29. Pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd. ALECSANDRI, T. I 174. ♦ Fig. A se ține de nebunii, a se arăta neserios; a-și face mendrele. Duțu își luă angajamentul solemn să nu zburde ca pe Bărăgan. C. PETRESCU, A. 312. Scăpat dinfrîul strîns al școalei, Neagu... zburdase în primul an, îmbătat de sentimentul libertății. Se credea bărbat. BART. E. 135. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a-i arde (cuiva) de ștrengării, de nebunii; a avea chef de petreceri. Iorgu-i tînăr și trebuie să-i iertăm, dacă-i zburdă inima. ALECNSADRI, T. 1039.

ZBURDÁRE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; zburdălnicie, joc, petrecere; fig. avînt. În anii tinereții, pe cînd trupul... s-avîntă mai lesne dupe zburdările inimii. ODOBESCU, S. III 13. Alexandrescu... a scris... la Drăgășani: Mormintele și mai multe alte poezii pline de cugetări mărețe ca aspirațiunile sufletului său și de tablouri descriptive, vesele și înflorite ca frumoasele locuri ce vizita și ca zburdările inimei sale. GHICA, S. 667. Vezeteul în livrea căta să liniștească zburdările iepei de soi. ALECSANDRI, O. P. 137.

ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta neserios. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri, de ștrengării.

ZBURDÁRE, zburdări, s. f. Acțiunea de a zburda și rezultatul ei; zburdălnicie; fig. avânt.

zburdá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúrdă

zburdáre (rar) s. f., g.-d. art. zburdắrii; pl. zburdắri

zburdá vb., ind. prez. 1 sg. zburd, 3 sg. și pl. zbúrdă

zburdáre s. f., g.-d. art. zburdării; pl. zburdări

ZBURDÁ vb. a se zbengui, a se zbânțui. (Toată ziua ~.)

ZBURDÁRE s. v. joacă.

ZBURDÁRE s. v. neastâmpăr, vioiciune, voioșie, zburdălnicie.

sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s. n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s. f. (nebunie, ștrengărie; desmăț); sburdalnic, adj. (jucăuș, vesel); sburdălnicie, s. f. (jucat, ștrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.

ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca și în zbănțui, zbengui, zbrehui2, etc.)

A ZBURDÁ zburd intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a se zbengui; a se zbânțui; a se zbihui. /Orig. nec.

sburdà v. 1. a face mișcări repezi: caii sburdă prin ceairuri AL.; 2. a fi neastâmpărat: copii sburdă împrejurul său; 3. a se da petrecerilor: la bătrânețe îi mai sburdă AL. [Dintr’un primitiv burd (cf. sburdatic), de origină necunoscută]. ║ a. fig. efemer: dincolo de sburd’ această lume OD.

sburdare f. fig. avânt: sburdările fanteziei AL.

2) zburd, a -á v. intr. (poate vgerm. = ngerm. bürde, sarcină, adică „arunc sarcina”. Cp. și cu lat. burdus, catîr. V. îmburd). Sar jucîndu-mă, vorbind de vite. Fig. Mă joc alergînd, mă zbenguĭesc: copiiĭ zburdă. Petrec fără nicĭ o grijă, mă amuzez: a zburda de bine. V. intr. A-țĭ zburda a, a avea poftă de, a-țĭ arde de ceva. – Și -dez (Cost. I, 310, și Dos.). V. exult.

ZBURDA vb. a se zbengui, a se zbînțui. (Toată ziua ~.)

ZBURDARE s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

zburdare s. v. NEASTÎMPĂR. VIOICIUNE. VOIOȘIE. ZBURDĂLNICIE.