ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. (Înv. și reg.) Zburdălnicie. – Zburda + suf. -ăciune.

ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. Zburdălnicie, vioiciune, neastâmpăr. – Zburda + suf. -ăciune.

ZBURDĂCIÚNE, (2) zburdăciuni, s. f. 1. Vioiciune, neastîmpăr; zburdălnicie. Un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VIII 199. Să mănînce și să se joace acum, cît îs mititei, că le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. ◊ Fig. Vezi, ține-ți și stăpînește-ți năravul. Nu-i da drumul în zburdăciune. CAMILAR, N. I 253. 2. Desfătare, petrecere. Semeni cu tatăl tău, căruia foarte i-au plăcut zburdăciunile. SADOVEANU, F. J. 509.

ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. Zburdălnicie. – Din zburda + suf. -ăc-iune.

zburdăciúne (înv. reg.) s. f., g.-d. art. zburdăciúnii; (manifestări) pl. zburdăciúni

zburdăciúne s. f., g.-d. art. zburdăciúnii; (manifestări) pl. zburdăciúni

zburdăciúne s. f., g.-d. art. zburdăciúnii; (manifestări) pl. zburdăciúni

ZBURDĂCIÚNE s. v. neastâmpăr, vioiciune, voioșie, zburdălnicie.

sburdăciune f. desfătare, petrecere.

zburdăcĭúne f. Acțiunea saŭ gustu de a zburda: l-a apucat zburdăcĭunea.

zburdăciune s. v. NEASTÎMPĂR. VIOICIUNE. VOIOȘIE. ZBURDĂLNICIE.