zburdă definitie

2 intrări

22 definiții pentru zburdă

ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.
ZBÚRDĂ s. f. (Reg.) Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv).
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. (Despre animale) A alerga sprinten, sărind cu vioiciune încoace și încolo. în ograda cu zid de piatră a hanului, era o zarvă de gospodărie mare. Țipau gîște și cotcodăceau găini; zburdau, prin soare, vițeluși porumbi. SADOVEANU, O. VII 52. Purcelul atunci, plin de bucurie, începe a zburda prin bordei, dă un ropot pe sub lăiți, mai răstoarnă cîteva oale cu rîtul. CREANGĂ, P. 81. Iar fugariu-n loc zburda, Falnic coama-și încorda. ALECSANDRI, P. I 100. ♦ (Despre persoane) A face zburdălnicii, a se zbengui, a se juca zglobiu, a alerga cu voioșie. Petrișor zburdă într-un picior. DAVIDOGLU, M. 23. Un cîrd de copii a trecut pe lîngă noi, spre plajă, cîntînd și zburdînd, ca o adiere de primăvară sănătoasă. STANCU, U.R.S.S. 198. Mergeam tot zburdînd și hîrjonindu-ne, de parcă nu eram noi rîioșii din Broșteni. CREANGĂ, A. 29. Pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd. ALECSANDRI, T. I 174. ♦ Fig. A se ține de nebunii, a se arăta neserios; a-și face mendrele. Duțu își luă angajamentul solemn să nu zburde ca pe Bărăgan. C. PETRESCU, A. 312. Scăpat dinfrîul strîns al școalei, Neagu... zburdase în primul an, îmbătat de sentimentul libertății. Se credea bărbat. BART. E. 135. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a-i arde (cuiva) de ștrengării, de nebunii; a avea chef de petreceri. Iorgu-i tînăr și trebuie să-i iertăm, dacă-i zburdă inima. ALECNSADRI, T. 1039.
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare, joacă. Am înotat în voie... pînă m-am săturat de scaldă. Apa era rece, dar zburda mă încălzise. STANCU, D. 388.
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta neserios. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri, de ștrengării.
ZBÚRDĂ s. f. Zburdare, joacă. – Postverbal al lui zburda.
zburdá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúrdă
zbúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. zbúrdei
zburdá vb., ind. prez. 1 sg. zburd, 3 sg. și pl. zbúrdă
zbúrdă s. f., g.-d. art. zbúrdei
zbúrdă s. f., g.-d. art. zbúrdei
ZBURDÁ vb. a se zbengui, a se zbânțui. (Toată ziua ~.)
ZBÚRDĂ s. v. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit, zbânțuitură, zburdare, zburdălnicie.
sburdá (-d, -át), vb. – A se zbengui, a se juca. – Var. zburda. Origine necunoscută, probabil expresivă, ca în sbănțui, sbengui, sbrehui etc. Explicațiile incercate pînă acum nu sînt convingătoare: din sl., cf. pol., ceh. burda „pachet, bagaj” (Cihac, II, 328); din lat. exvǒlĭtāre (Geheeb, Jb., IV, 32); din lat. abhorrĭdus (Skok, ZRPh., XLIII, 191; cf. REW 23); de la bord (Giuglea, Dacor., III, 592); din germ. Bürde „încărcătură” (Scriban). Apare din sec. XVII. Der. sburd, s. n. (jucat, zbenguit), rar; sburdăciune, s. f. (nebunie, ștrengărie; desmăț); sburdalnic, adj. (jucăuș, vesel); sburdălnicie, s. f. (jucat, ștrengărie); sburdatic (var. sburdatec), adj. (ștrengar, jucăuș); îmburda, vb. (Trans., a răsturna, a întoarce), pe care Pușcariu, Dacor., III, 838 și DAR îl derivă de la un lat. *imburdāre, din burdus „catîr”.
ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca și în zbănțui, zbengui, zbrehui2, etc.)
A ZBURDÁ zburd intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a se zbengui; a se zbânțui; a se zbihui. /Orig. nec.
sburdà v. 1. a face mișcări repezi: caii sburdă prin ceairuri AL.; 2. a fi neastâmpărat: copii sburdă împrejurul său; 3. a se da petrecerilor: la bătrânețe îi mai sburdă AL. [Dintr’un primitiv burd (cf. sburdatic), de origină necunoscută]. ║ a. fig. efemer: dincolo de sburd’ această lume OD.
2) zburd, a v. intr. (poate vgerm. = ngerm. bürde, sarcină, adică „arunc sarcina”. Cp. și cu lat. burdus, catîr. V. îmburd). Sar jucîndu-mă, vorbind de vite. Fig. Mă joc alergînd, mă zbenguĭesc: copiiĭ zburdă. Petrec fără nicĭ o grijă, mă amuzez: a zburda de bine. V. intr. A-țĭ zburda a, a avea poftă de, a-țĭ arde de ceva. – Și -dez (Cost. I, 310, și Dos.). V. exult.
ZBURDA vb. a se zbengui, a se zbînțui. (Toată ziua ~.)
zburdă s. v. JOACĂ. JOC. ZBENGUIALĂ. ZBENGUIRE. ZBENGUIT. ZBÎNȚUIALĂ. ZBÎNȚUIRE. ZBÎNȚUIT. ZBÎNȚUITURĂ. ZBURDARE. ZBURDĂLNICIE.

zburdă dex

Intrare: zburdă
zburdă substantiv feminin (numai) singular
Intrare: zburda
zburda conjugarea I grupa I verb intranzitiv